UPDATE CCR: Conflict între Parlament și Înalta Curte – completurile de cinci judecători trebuie refăcute / Posibil beneficiar: Liviu Dragnea
Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. Potrivit deciziei Curții, completurile de cinci judecători de la instanța supremă trebuie refăcute.
UPDATE –Curtea Constituțională anunță că a admis cu majoritate de voturi sesizarea premierului Viorica Dăncilă și a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de hotărârile Colegiului de conducere al instanței supreme, începând cu hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai completurilor de 5 judecători. Aceasta, contrar celor prevăzute de noile modificări aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
CCR spune că instanța supremă trebuie să aplice imediat decizia Curții și să refacă completurile de cinci judecători. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018”, arată CCR.
Curtea Constituțională a dezbătut miercuri sesizarea Vioricăi Dăncilăprivind conflictul juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la formarea completurilor de cinci judecători de la instanța supremă.
Sesizarea la CCR a fost formulată de către Guvern, în contextul în care şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la instanţa supremă, un astfel de complet judecând şi apelul în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care el a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.
Dragnea spunea înaintea acţiunii Guvernului la CCR că se urmăreşte să fie ”băgat la puşcărie” de un complet de la instanța supremă făcut cu încălcarea legii şi că a vorbit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să facă demersuri privind desemnarea completurilor de cinci judecători de la ICCJ.
”Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că preşedinţii completurilor sunt repartizaţi aleatoriu. ICCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”, declara liderul PSD.
Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, în şedinţa din 4 septembrie, să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în privinţa reconfigurării completelor de cinci judecători.
Ce spunea Tudorel Toader după sesizarea Guvernului la CCR:”Judecătorii nu pot adăuga la lege, judecătorii nu pot modifica legea, judecătorii trebuie să aplice legea în integralitatea ei, dându-i sensul şi voinţa legiuitorului. Judecătorul nu poate să amâne intrarea în vigoare a unei legi, nici o amânare totală, nici o amânare parţială”.