Instanța a decis că greva generală la metrou ar fi ilegală
Magistrații Tribunalului București au declarat nelegală greva generală anunțată de angajații de la metrou pentru miercuri și suspendată între timp. Și greva de avertisment din 15 noiembrie, când metroul nu a circulat timp de două ore, a fost declarată nelegală de către instanță.
Magistrații Tribunalului București au stabilit că greva generală de la metrou, anunțată de sindicaliști pentru miercuri, este nelegală, instanța dispunând încetarea acțiunii de protest. Decizia magistraților poate fi atacată, scrie Mediafax.
Tot Tribunalul București a decis că greva de avertisment din 15 noiembrie, când trenurile de metrou nu au circulat timp de două ore, este nelegală.
Consiliul General Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a decis marți amânarea declanșării grevei până după instalarea noului ministru al Transporturilor Lia Olguța Vasilescu, a anunțat sindicatul. Ulterior, președintele Klaus Iohannis a respins propunerea de numire a Olguței Vasilescu la conducerea acestui minister. Iohannis a acceptat revocarea din funcția de ministru al Muncii a Olguței Vasilescu, dar a respins numirea ei în funcția de ministru al Transporturilor. Prin urmare, Lia Olguța Vasilescu nu mai face parte din Guvernul Dăncilă, în timp ce Lucian Șova își păstrează portofoliul Transporturilor.