Sari direct la conținut

Deținutul condamnat după ce a violat o fată de 13 ani și a evadat din penitenciar s-a sinucis la o zi după ce a fost prins

HotNews.ro
penitenciar, Foto: Hotnews
penitenciar, Foto: Hotnews

Deţinutul condamnat la 15 ani după ce a violat o fată de 13 ani și care evadase din Penitenciarul din Botoșani s-a sinucis la o zi după ce a fost prins și reîncarcerat.

Deținutul evadase din Penitenciarul Botoşani după ce a beneficiat de o permisie de 24 de ore și nu s-a mai întors. El a fost prins marți și a fost reîncarcerat la Penitenciarul Botoșani.

În noaptea de miercuri spre joi, bărbatul a fost găsit spânzurat de gratiile celulei de carantină în care fusese încarcerat.

“A fost sesizat Serviciul de Urgență Botoșani prin apel la 112 și în momentul în care au ajuns aici au constatat decesul persoanei. (…) La nivel de unitate de detenție s-a început o anchetă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani, Anna Maria Rotariu.

Deținutul, în vârstă de 42 de ani, era condamnat pentru viol la 15 ani de închisoare, din care executase 9, iar în luna iulie a anului viitor ar fi putut beneficia de eliberare condiționată.

Luni, bărbatul a primit prima permisie de când este încarcetat, de 24 de ore, pentru a-și vizita familia din localitatea Ripiceni însă, marți, după expirarea termenului nu s-a mai întors la unitatea de detenție, fiind declarat evadat. Bărbatul a fost prins în cimitirul din localitate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro