Juncker se întâlneşte cu preşedintele şi cu premierul României; Colegiul Comisarilor – la Palatul Victoria
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, se va întâlni vineri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Viorica Dăncilă şi va susţine două conferinţe de presă alături de aceştia, potrivit Agerpres.
În prima parte a zilei, preşedintele Comisiei Europene va fi primit de şeful statului la Palatul Cotroceni, iar la ora 11,50 are programată o întrevedere cu premierul, la Palatul Victoria.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, subiectul discuţiilor va fi legat de Preşedinţia României la Consiliul UE, cu accent pe principalele dosare europene pe care ţara noastră le va gestiona în această perioadă.
Şeful statului va sublinia că exercitarea pentru prima dată de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE va reprezenta o bună oportunitate pentru a reafirma angajamentul în favoarea consolidării proiectului european, precizează sursa citată.
În dimineaţa zilei de vineri va sosi la Palatul Victoria Colegiul Comisarilor. Ei vor fi primiţi de către viceprim-ministrul Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministrul Viorel Ştefan, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României Ana Birchall şi viceprim-ministrul Eugen Orlando Teodorovici, arată un comunicat al Executivului.
Discuţiile sunt organizate în clustere tematice cu participarea membrilor Guvernului României şi comisarilor europeni pe temele: „piaţă internă – creştere, competitivitate, inovare şi digital”, „Convergenţă economică şi socială, coeziune şi incluziune” şi „Europa – actor global, apărare, securitate UE, migraţie şi justiţie”.
Juncker se află la Bucureşti cu ocazia inaugurării preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul oficial de inaugurare a avut loc joi, la Ateneul Român.