Timmermans: Comisia Europeană a transmis cât se poate de clar – Kovesi este candidata preferată de PE pentru a fi primul procuror european
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmemans, a reluat, miercuri, mesajul „clar” că Laura Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror-șef european, precizând că este important ca aceasta să-și poată prezenta candidatura, astfel încât instituțiile europene să poată lua o decizie. Declarația vine după ce Secția pentru investigarea magistraților a plasat-o pe fosta șefă a DNA sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara.
„Comisia a fost cât se poate de clară, doamna Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror european (…) Este importat să poate să își prezinte candidatura astfel încât instituțiile europene să poată lua o decizie cunoscând foarte bine situația candidaților”, a spus prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, într-o conferință la Bruxelles.
„Am avut ocazia să lucrez cu doamna K timp de mai mulți ani” și este „o juristă de foarte bună calitate pe care o admir pentru curajul său”, a mai spus Timmermans, care a subliniat că a transmis acest puncte de vedere autorităților de la București.
Pe 27 martie a avut loc a doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european, funcție pentru care candidează și Laura Codruța Kovesi, care însă nu s-a finalizat cu o concluzie. Mai urmează două runde de negocieri între echipa PE şi Consiliu, pe 4 şi 10 aprilie.
Între timp, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca, miercuri, contestaţia Laurei Codruţa Kovesi împotriva controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor. Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de Secția de anchetare a magistraților în dosarul în care are calitatea de inculpat, privind expatrierea din Indonezia a lui Nicolae Popa.