Sari direct la conținut

VIDEO Corina Crețu: Cine a vorbit în ultimii ani despre spitale sau școli? Numai despre justiție și procesul lui Dragnea. Nu se poate așa ceva!

HotNews.ro
VIDEO Corina Crețu: Cine a vorbit în ultimii ani despre spitale sau școli? Numai despre justiție și procesul lui Dragnea. Nu se poate așa ceva!

Comisarul european Corina Crețu se declară „oripilată” de campania antieuropeană dusă de PSD, care „riscă să ne întoarcă cu 30 ani înapoi și să impună Cortina de Fier”. Ea a avut un mesaj pentru foștii săi colegi din PSD – „să fie constienți că sunt instrumente în numele așa-zisei loialități”. „Cine a vorbit în ultimii ani despre spitale, școli sau autostrăzi? Numai despre justiție și procesul domnului Dragnea. Nu se poate așa ceva!”, a strigat Corina Crețu.

Ea a făcut aceste declarații duminică, la evenimentul de lansare a candidaților Pro România la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Corina Crețu, care ocupă poziția a doua pe lista candidaților Pro România, a spus că este oripilată de această campanie antieuropeană, arătând că niciodată Uniunea Europeană nu a fost atât de atacată.

„Eu sunt oripilată de această campanie antieuropeană, care riscă să ne întoarcă cu 30 de ani înapoi. Dacă acum 74 de ani alții au impus Cortina de fier, noi riscăm zi de zi, tolerând acest limbaj antiruropean, nationalist, agresiv la adresa liderilor europeni, riscăm ca Cortina de fier să se impună singura, încet, dar sigur”, a declarat Corina Crețu.

Comisarul european a lansat un atac dur la adresa conducerii PSD și a avut un mesaj pentru foștii săi colegi din partid – să fie constienți că sunt instrumente în numele așa-zisei loialități.

„Niciodată acest proiect european nu a fost atât de mult atacat cum este astăzi din interior și iată că și de aici, dintr-o țară care s-a bucurat de libertăti, în care au murit oameni la Revoluție. Azi, oamenii sunt amenințați să nu nu vină la mitinguri, sunt cenzurați la televizor. În ce țară trăim, în ce țară trăim? (…) Mă adresez foștilor colegi – să fie conștienți că sunt instrumente în numele așa-zisei loialități – loialitate față de cine, față de un om? (…) Cine a vorbit în ultimii ani despre școli, spitale, infrastructură. Justiție și numai procesul domnului Dragnea. Nu se poate așa ceva!”, a strigat Corina Crețu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro