Iohannis: Peste puţin timp, probabil nu astăzi, dar peste puţin timp, vom fi şi în Schengen şi vom scăpa şi de MCV
România va intra „peste puţin timp” în Spaţiul Schengen şi va scăpa şi de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, a declarat joi, la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis.
„Am muncit enorm de mult şi această chestiune – Schengen – a fost pusă în discuţie de nenumărate ori. Şi astăzi voi discuta cu liderii europeni despre Schengen. Însă lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum ne imaginăm. Avem politicieni care, din păcate, au arătat Europei că nu avem numai o faţă frumoasă, avem şi politicieni care atacă Justiţia, avem politicieni care atacă chiar şi instituţiile europene. Şi, în aceste condiţii, în loc să mergem mai departe, să fim acceptaţi cu totul, inclusiv în Spaţiul Schengen, au apărut acele discuţii despre statul de drept din România, discuţii care evident au fost antamate de politicienii noştri care vor altceva decât binele României”, a afirmat şeful statului, în Piaţa Mare, înainte de începerea summitului informal al şefilor de stat sau de guvern din UE.
El a spus că promit că, „peste puţin timp, probabil nu astăzi, dar peste puţin timp, vom fi şi în Schengen şi vom scăpa şi de MCV”.
Premierul Viorica Dăncilă nu a fost invitată la Summit-ul de la Sibiu, însă îi solicită președintelui Klaus Iohannis să ceară acolo aderarea României la spațiul Schengen și încetarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. Reamintim că Viorica Dăncilă s-a arătat deranjată de faptul că nu participă la acest Summit. La rândul său, Iohannis a ironizat-o pe Dăncilă, spunând marți că cine dorește poate să participe la concertul din Piața Mare, fiindcă acccesul e „la liber”.
După ce a fost ironizată, Viorica Dăncilă a încercat, miercuri, printr-o declarație făcută la începutul ședinței de Guvern, să își dovedească importanța pe care o are ca premier, trasându-i sarcini președintelui.
„Am încercat să construiesc o relație normală cu o instituție a statului român pentru beneficiul României și al românilor. Acest lucru nu a fost o rugăminte, a fost un gest de normalitate. Văd realitatea, văd că interesul personal, interesul electoral al președintelui Iohannis este cel care contează. Îi solicit domnului președinte Iohannis ca în cadrul Summit-ului de la Sibiu să ceară aderarea noastră la spațiul Schengen și încetarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, pentru că orice reuniune trebuie să aibă un rezultat concret pentru cetățeni. În rezultatele acestui Summit trebuie să se regăsească și interesele României și ale românilor”, a declarat miercuri Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, referindu-se la participarea la summitul UE de la Sibiu, din 9 mai, că nu a fost invitată încă, întrebându-se cum putem vorbi noi de unitate când premierul României, care deţine preşedinţia rotativă, nu este prezent pentru a vorbi despre realizările preşedinţiei române a Consiliului UE.