Persoane cu cagule, înarmate cu bâte au jefuit un bărbat din Brăila ce avea la el 50.000 de euro
Persoane cu cagule, înarmate cu bâte au tâlhărit un bărbat din Brăila, care avea la el 50.000 de euro, bani cu care intenționa să cumpere un apartament. Polițiștii fac anchetă pentru a stabili cine sunt autorii. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că bărbatul de 34 de ani se pregătea să cumpere un apartament și avea asupra sa suma de 50.000 de euro.
El a fost atacat de persoane necunoscute, cu fețele acoperite cu cagule și înarmați cu bâte. Victima a fost lovită și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a fost jefuit, iar tâlharii au dispărut imediat după producerea atacului.
În acest caz există un cerc de suspecți, spun polițiștii din Brăila.
„Am fost anunțați că un bărbat de 34 de ani a fost agresat în timp ce se afla pe bulevardul Independenței. Victima a fost lovită și a fost dusă la spital. Se fac cercetări pentru tâlhărie calificată. Există un cerc de suspecți, se fac cercetări sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.
Aceasta nu este prima faptă de acest fel din Brăila. O altă tâlhărie spectaculoasă a avut loc în luna aprilie, tot în orașul Brăila, când doi gălățeni au pândit mașina unui om de afaceri, au spart un geam și au reușit să fure o geantă în care se aflau 500.000 de lei. Hoții au fost prinși la scurt timp, iar prejudiciul a fost recuperat parțial.