Sari direct la conținut

Papa Francisc la Șumuleu Ciuc: Acest pelerinaj aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti deopotrivă. Este simbolul dialogului, al unităţii şi al fraternităţii

HotNews.ro
Papa la slujba din Sumuleu, Foto: Captura YouTube
Papa la slujba din Sumuleu, Foto: Captura YouTube

Pelerinajul anual de la Şumuleu Ciuc aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti deopotrivă şi este simbolul dialogului, al unităţii şi al fraternităţii, a transmis Papa Francisc, sâmbătă, în mesajul rostit la sanctuarul marian, transmite Agerpres.

„Cu bucurie şi recunoscător lui Dumnezeu mă aflu astăzi aici, împreună cu voi, dragi fraţi şi surori în acest îndrăgit sanctuar marian, bogat în istorie şi credinţă, unde, ca fii, venim s-o întâlnim pe Mama noastră şi să ne recunoaştem ca fraţi. Sanctuarele, locuri aproape ‘sacramentale’ ale unei Biserici spital de campanie, păstrează memoria poporului credincios care, în mijlocul necazurilor sale, nu oboseşte în a căuta izvorul de apă vie de unde să-şi împrospăteze speranţa. Sunt locuri de sărbătoare şi de celebrare, de lacrimi şi de implorare. Venim la picioarele Mamei, fără prea multe cuvinte, să ne lăsăm priviţi de ea şi pentru ca ea, cu privirea ei, să ne conducă la Acela care este ‘Calea, Adevărul şi Viaţa’. Nu am venit aici la întâmplare, suntem pelerini”, a afirmat Suveranul Pontif în mesajul de la Şumuleu Ciuc.

Sfântul Părinte a făcut referire la semnificaţiile pelerinajului, menţionând că „a peregrina” înseamnă „a fi conştienţi că venim, ca popor, în casa noastră”.

„Aici, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, voi veniţi în pelerinaj pentru a îndeplini legământul înaintaşilor voştri şi pentru a întări credinţa în Dumnezeu şi devoţiunea faţă de Preacurata Fecioară Maria, reprezentată de monumentala statuie în lemn. Acest pelerinaj anual aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti deopotrivă; participă la el şi credincioşi de alte confesiuni şi este simbolul dialogului, al unităţii şi al fraternităţii; un apel la a recupera mărturiile de credinţă devenită viaţă şi de viaţă devenită speranţă. A peregrina înseamnă a fi conştienţi că venim, ca popor, în casa noastră. Un popor a cărui bogăţie stă în miile sale de chipuri, culturi, limbi şi tradiţii, sfântul popor credincios al lui Dumnezeu care, împreună cu Maria, este pelerin, cântând milostivirea Domnului”, a transmis Suveranul Pontif.

Papa Francisc a vorbit în mesajul său şi despre faptul că nu trebuie ca „rănile din trecut” să constituie un obstacol pentru o „convieţuire fraternă”.

„Dacă în Cana Galileei Maria a mijlocit la Fiul ei să facă prima minune, în fiecare sanctuar Ea veghează şi mijloceşte, nu numai în faţa Fiului său, dar şi în faţa fiecăruia dintre noi, pentru a nu lăsa să ni se fure fraternitatea de către vocile şi rănile trecutului, care alimentează diviziunea şi fragmentarea. Evenimentele complexe şi triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot să constituie un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult râvnită convieţuire fraternă. A peregrina înseamnă a ne simţi chemaţi şi îndemnaţi să mergem împreună cerând de la Domnul harul de a transforma vechile şi actualele resentimente şi diferenţe în noi oportunităţi de comuniune; înseamnă a ne dezancora din siguranţele şi comodităţile noastre în căutarea unui pământ nou pe care Domnul vrea să ni-l dăruiască. A peregrina semnifică provocarea de a descoperi şi de a transmite spiritul de a trăi împreună, de a nu ne fi teamă să ne amestecăm, de a ne întâlni şi de a ne ajuta. A peregrina înseamnă a participa la acea maree puţin haotică ce se poate transforma într-o adevărată experienţă de fraternitate, o caravană mereu solidară pentru a construi istoria”, a rostit Suveranul Pontif.

În mesajul de la Şumuleu Ciuc, Papa Francisc a făcut trimitere la „calea împăcării”, dar şi la credinţa că Dumnezeu este „în mijlocul nostru”.

„A peregrina este a privi nu atât la ceea ce ar fi putut fi (şi nu a fost), dar mai degrabă la tot ceea ce ne aşteaptă şi nu mai putem amâna. Înseamnă a crede în Domnul care vine şi care este în mijlocul nostru, promovând şi încurajând solidaritatea, fraternitatea, dorinţa de bine, de adevăr şi de dreptate. Este angajarea de a lupta pentru ca cei care ieri au rămas în urmă să devină protagoniştii de mâine, şi protagoniştii de astăzi să nu fie lăsaţi în urmă mâine. Pentru a face aceasta este nevoie de o muncă artizanală de a ţese împreună viitorul”, a subliniat Sfântul Părinte.

Papa Francisc şi-a încheiat mesajul cu îndemnul de „a merge împreună” şi de a crede în „bucuria mântuirii”.

„Iată de ce suntem aici pentru a spune împreună: Mamă, învaţă-ne să trasăm împreună viitorul. Faptul de a fi pelerini la acest sanctuar ne determină să ne îndreptăm privirea spre Maria şi spre misterul alegerii lui Dumnezeu. Ea, o fată din Nazaret, o mică localitate din Galileea, la periferia Imperiului Roman precum şi la periferia Israelului, prin ‘da’-ul ei, a fost capabilă să dea început revoluţiei gingăşiei. Misterul alegerii din partea lui Dumnezeu, care îşi fixează privirea asupra celor slabi pentru a-i umili pe cei puternici, ne împinge şi ne încurajează şi pe noi să spunem ‘da’, ca şi ea, pentru a parcurge calea împăcării. Domnul nu-l dezamăgeşte pe cel care riscă. Să mergem, şi să mergem împreună, lăsând ca Evanghelia să fie fermentul capabil să impregneze totul şi să dea popoarelor noastre bucuria mântuirii”, a arătat Suveranul Pontif.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro