Sari direct la conținut

Demiterea lui Remus Borza, oficială: Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews.ro
Remus Borza (foto arhiva), Foto: Hotnews
Remus Borza (foto arhiva), Foto: Hotnews

Decizia privind încetarea calității lui Remus Borza de consilier onorific al premierului a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Zvonuri privind schimbarea lui Borza au circulat încă de la începutul săptămânii trecute, la doar câteva zile de la numire. Motivul ar fi declarațiile sale repetate privind necesitatea restructurării aparatului bugetar, prin reducerea numărului de salariați și de ministere.

Aceste declarații ar fi deranjat conducerea PSD.

De asemenea, Borza a avansat sâmbătă, într-o intervenție telefonică la un post de televiune, ideea unei noi ordonanțe care să modifice celebrele OUG 114/2018 și OUG 19/2019, potrivit Mediafax.

În context, Borza a vorbit și de o reducere a numărului de bugetari și o scădere a numărului de ministere. „Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura țară din lume care plătește mult mai bine salariații din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administrația. Și la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem și o fabrică în România”, a spus Borza, la Antena 3.

Remus Borza a fost numit consilier onorific pe probleme economice al premierului pe 30 mai.

El a spus, a doua zi după numire, că PSD are nevoie de o garnitură nouă de comunicatori și nu se poate reinventa cu personaje precum Rodica Nassar, Octav Cozmâncă, Mircea Geoană și Adrian Năstase. Remus Borza a înșirat și câteva nume de sociali democrați cu care PSD ar trebui să iasă în față.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro