Sari direct la conținut

Vaslui: Dosar penal pentru un bărbat care s-a îmbătat, a sunat la 112, și a spus că o să omoare un polițist

HotNews.ro
Apel la 112, Foto: ANCOM
Apel la 112, Foto: ANCOM

Un bărbat de 59 de ani, din municipiul Vaslui, este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de ameninţare, după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că intenţionează să omoare un poliţist care îl amendase, potrivit IPJ.

„Un bărbat de 59 de ani, din Vaslui, a sunat la serviciul unic de urgenţă 112, ocazie cu care a sesizat faptul că a fost sancţionat de un poliţist din cadrul structurii Transporturi Feroviare şi că intenţionează să-l omoare pe acesta. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi. Bărbatul a fost găsit la domiciliu, în stare de ebrietate. A ameninţat din nou că îl va omorî pe poliţistul care l-a amendat, deşi a recunoscut că nu-l cunoaşte pe acesta. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Vaslui, iar medicii au decis să-l transfere la Secţia de Psihiatrie”, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro