Tânără amendată de Jandarmerie pentru organizarea protestului din 10 august de la Cluj: În total mi-au dat amenzi de 9.000 lei
Organizatoarea protestului din 10 august de la Cluj-Napoca spune că a fost amendată cu 2.500 de lei de către jandarmi pe motiv că mitingul nu ar fi fost înregistrat, iar ea a refuzat să plece. Tânăra spune că până acum a primit de la Jandarmerie amenzi de 9.000 de lei.
Tânăra din Cluj, Ligia Roxana Mahalean, a scris pe Facebook că la sfârșitul săptămânii trecute a primit o nouă amendă de la jandarmi: „Tocmai am primit o nouă amendă de 2.500 de lei, pentru organizarea protestului și marșului din 10 august 2019 din Cluj. În total, mi-au acordat amenzi în valoare de 9.000 lei”.
Ea le transmite jandarmilor că nu îi va notifica niciodată și nu le va cere „permisiunea” ca să apere valorile și principiile în care crede.
„În calitate de clujeancă și cetățean, eu nu am ce să negociez sau să discut cu voi drepturile noastre, piețele și străzile mele când e vorba de adunări publice. Să fiți fericiți dacă vă anunț la fața locului că decid să o iau la stânga sau la dreapta în marș (și asta din respect pentru alți participanți la trafic) (…)
Dar pentru 10 August, merită să vă spun că ați devenit mai mici și mai jalnici ca niciodată! La un an de la atacarea unor cetățeni pașnici de către Jandarmeria București pentru că au ieșit să apere statul de Drept, ați simțit nevoia să va solidarizați cu brutele voastre de colegi și să le legitimati acțiunile de atunci prin atitudinea voastră”, mai scrie tânăra.
Ea adaugă că va contesta în instanță amenzile primite de la Jandarmerie.
Măsurile de ordine publică la protestul din 10 august de la Cluj-Napoca au fost asigurate de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj.
Reprezentanții Jandarmeriei Cluj au declarat pentru Mediafax că tânăra a fost sancționată pentru „organizarea unui miting de protest nedeclarat și neînregistrat și a refuzat să părăsească adunarea la solicitarea jandarmilor”.