Doi frați au căzut de la etajul cinci al unui bloc din Baia Mare. Unul dintre ei a murit
Angajații ISU Maramureș intervin, duminică, pe o stradă din Baia Mare, unde doi bărbați au căzut în gol de la etajul cinci al unui bloc. Unul dintre aceștia a fost găsit decedat, iar al doilea este transportat la spital, potrivit Mediafax.
UPDATE 14.47 Cei doi erau frați. Un vecin a spus că tinerii locuiau singuri în apartament şi trăiau din vânzarea de obiecte la târgul auto săptămânal care se organizează la marginea municipiului Baia Mare. Părinţii celor doi sunt decedaţi. Acesta a mai precizat că cei doi tineri aveau restanţe la plata taxelor locale şi e posibil să fi făcut un gest disperat.
Cei doi ar fi căzut pe o platformă, amplasată deasupra unor magazine.
„Apelul a venit prin numărul de urgență 112 și o echipă complexă de cercetare este la fața locului și urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi bărbați s-ar fi aruncat de la etajul cinci al blocului.