Imaginile analizate de poliție arată că fetiția de 11 ani din Gura Șuții se afla pe bancheta mașinii suspectului
Primarul din comuna Gura Şuţii, Constantin Dinu, a declarat, luni, că poliţiştii au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere de la Primărie şi şcoală încă din ziua anunţării dispariţiei fetei de 11 ani şi că minora se vede pe una dintre înregistrări pe scaunul din dreapta al șoferului, lângă suspect, transmite Agerpres.
„După ce au fost anunţaţi cei de la Poliţie (despre dispariţie – n.r.), eu în câteva minute am venit la Primărie, după aceea au venit cei de la Poliţia Găeşti, apoi toată Poliţia. Au început verificarea pe camere de atunci, în acea noapte. S-a lucrat încontinuu, au venit echipe mixte, o echipă rămânea la camere de luat vederi la şcoală, pentru că nu numai de la Primărie s-au luat imagini. S-a refăcut traseul, până s-a ajuns la concluzia că ar fi maşina asta, sâmbătă. Această maşină aparţinea unei firme de transport sau închirieri maşini, de la firma asta au închiriat-o la altă firmă şi la altă firmă şi la persoana respectivă (…). Pe camera de la Primărie se vede (fata – n.r.) cum era cu îmbrăcămintea, cu pantalonaşul roz, cu hanoracul gri, se vede trântită pe bancheta din dreapta maşinii”, a spus Constantin Dinu.
IPJ Dâmboviţa a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că are un suspect principal, un cetăţean străin, în cazul fetiţei de 11 ani din comuna Gura Şuţii, dispărută vineri şi găsită decedată, duminică, pe un câmp din apropierea localităţii. Principalul suspect în acest caz a folosit o maşină închiriată. Autovehiculul a fost găsit la firma de închiriere şi a fost indisponibilizat de Poliţie.
Anchetatorii au spus că este deschis un dosar penal in rem, iar cercetările se fac cu privire la infracţiunea de omor, lipsirea de libertate şi că nu este exclus nici violul.
Aceştia au adăugat că au urmărit mai multe piste de la momentul dispariţiei fetei – au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere de pe o rază stabilită de interes pentru anchetă şi au verificat persoanele şi maşinile apărute pe aceste camere.
Duminică, fata a fost găsită pe un câmp la ieşirea din Produleşti, corpul acesteia fiind acoperit cu o folie de plastic. Anchetatorii au spus că, la o primă examinare, s-au observat urme de violenţă pe trupul fetei.