Sari direct la conținut

Prognoza meteo pentru weekend: Vreme rece, lapoviță sau ninsoare în cea mai mare parte a țării

HotNews.ro
Prognoza meteo pentru weekend: Vreme rece, lapoviță sau ninsoare în cea mai mare parte a țării

Meteorologii anunță vreme mai rece în acest weekend, în țară și în Capitală. Lapovița și ninsoarea sunt așteptate în majoritatea țării în acest sfârșit de săptămână, care vor fi însoțite de viscol și vânt puternic, transmite Mediafax.

Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Până duminică, județele Suceava, Neamț, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Buzău se vor afla sub avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol. În Carpații Meridionali și de Curbură, iar din dimineața zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

În Capitală, până duminică la ora 22.00, cerul va avea înnorări și temporar vor fi precipitații, cu precădere în a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie). Acestea vor fi la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat (viteze la rafală de până la 25…30 km/h).

Valorile de temperatură vor marca o scădere de la o zi la alta. Astfel, maxima de sâmbătă (28 decembrie) va fi de 4…6 grade, iar cea de duminică (29 decembrie) de 1…3 grade.

Temperaturile minime vor fi de -2…0 grade.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro