Bun de tipar 2024: câteva cărți despre speranță, la finalul unui an care nu se va încheia pe 31 decembrie
A fost un an diferit și, chiar dacă expresia aceasta sună ca un loc comun, în cazul lui 2024 mulți dintre noi simțim că am fost martorii unui an aparte. Iar anul nu se va opri azi, în ultima sa zi calendaristică.
Clasamentul cărților recomandate începe altfel decât de obicei. Nu cu volumul care a câștigat, pe acela îl lăsăm la final, ci cu un titlu mai vechi.
Descoperirea:
„Șapte ani buni”, Etgar Keret, Editura Humanitas
Vă amintiți una dintre scenele finale din „Don’t look up”, în care grupul improbabil de prieteni cinează pentru ultima oară, așteptînd să ne lovească meteoritul? Ce s-ar întâmpla dacă nu ar veni, totuși, sfîrșitul lumii? Ce carte ar merita să citești, întins în pat, rasuflând ușurat? „Șapte ani buni”, a artistului israelian Etgar Keret e uluitor de amuzantă, umană și optimistă.
Apărut acum șase ani, volumul strânge o serie de scurte povestiri/notițe despre viața oamenilor, cea care găsește mereu resurse de speranță, în mijlocul nebuniei din Orientul Mijlociu. Recomandată și dacă vine meteoritul.
Carte pentru 2024-2025: „Făcând din viață rugăciune”, Antonie de Suroj, editura Sophia
Antonie de Suroj a fost episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse. S-a născut în Elveția, a copilărit în Persia, apoi a absolvit Sorbona și a fost membru al rezistenței franceze. Celebritatea în lumea ortodoxă i-a fost adusă de statutul de episcop al Bisericii Ruse în Marea Britanie și de cărțile lui, memorabile prin limbajul elegant, clar, uman, fără judecăți.
Editura Sophia din România îl publică de ani de zile pe Antonie de Suroj. „Făcând din viață rugăciune” este una dintre acele cărți subțiri, pe care o poți deschide oriunde, la întâmplare, ca să citești o jumătate de pagină când ai nevoie de o altă perspectivă. Probabil că vom avea nevoie de momente ca acestea în 2025.
Carte de poezie: „Se face liniște în mine”, Ana Blandiana, editura Humanitas
O minune de ultimă oră în an. Dacă poezia este matematica literaturii, „Se face liniște în mine” a Anei Blandiana este aritmetică și pentru noi, cei care nu înțelegem cum se rezolvă integralele.
De căutat cu orice preț: „Sfârșitul lumii în alb și negru”, Theodore Roszak, editura Nemira
Am descoperit-o datorită/din cauza unui prieten. După copertă, am crezut că ironizează pasiunea mea pentru thrillere. El o descoperise, de fapt, într-un interviu al lui Andrei Gorzo. „Sfârșitul lumii în alb și negru” e una dintre cărțile inclasabile, pe care un om fără talent de critic și fără talent în general nu o poate recomanda decât invitându-vă la un salt de credință în anii 50 în Los Angeles, într-o sală de cinema. De la o colecție peticită de filme, care pâlpîie pe un ecran refăcut cu greu, începe o acțiune pe care Roszak o poartă prin personaje pe care nu le poți uita.
Și, acum, obișnuitele recomandări pe categorii, ale cărților recent apărute:
Cartea de ficțiune a anului: „Orașul Victoriei”, Salman Rushdie, editura Polirom
În anul în care Rushdie a publicat „Cuțitul”, puternicul volum dedicat încercării de asasinat asupra sa, am ales, totuși, cea mai recentă „beletristică” a marelui scriitor. Pe când era încă în spital, Rushdie medita la faptul că nimeni din conducerea Indiei nu a reacționat după ce a fost înjunghiat în numele fanatismului religios. Veneau mesaje din zeci de țări, dar nu din țara sa natală. O consolare exista: „Orașul Victoriei”, romanul pe care abia îl lansase, fusese bine primit de critica și de publicul din India.
La noi, „Orașul Victoriei” a apărut la Polirom la finalul lui 2023. Este una dintre cărțile „ușoare” ale lui Salman Rushide, dacă poți alătura așa cuvintele. Ca de obicei, Rushdie face pozne, decojind personajele, acțiunea și epocile. Primul strat „de ceapă” este povestea unui regat indian, născut din visul unei femei. Sub el vin, unul după celălalt, alte mistere: oglindirea oricărei țări și comunități umane. Și, drept supremă construcție, Salman Rushdie vede trăsăturile viitorului nostru, citind în obiceiurile trecutului celor care am fost.
- „Neliniște”, Zülfü Livaneli, editura Humanitas.
Scriitor și artist turc, născut în orașul lui Rumi, Konya, Zülfü Livaneli folosește cu zgârcenie cuvintele mari. El este, mai degrabă, un specialist în abțineri, care te duce undeva departe și te lasă să gândești singur.
Apărută la Humanitas, „Neliniște” își țese acțiunea în mijlocul uneia dintre cele mai persecutate populații a lumii: cea yazidită. Nici un cuvînt mai mult. Restul e în carte.
- „Casa ușilor”, Tan Twan Eng, editura Trei
Malaezianul Tan Twan Eng s-a remarcat pe plan mondial cu „Darul ploii”, în 2007, nominalizat la Man Booker Prize. De atunci, nu s-a grăbit și a mai oferit fanilor săi un singur roman, „Grădina cețurilor din amurg”, un alt mare succes.
În 2023, lui Tan Twan Eng i-a apărut cel de-al treilea volum, publicat la noi în 2024. „Casa ușilor” păstrează cadrul Asiei de Sud Est de acum un secol, ca loc și timp de derulare a acțiunii, însă „actualizează” totul printr-o poveste personală a felului în care s-a născut ceea ce astăzi pare de nezdruncinat: China roșie.
- „Prietenii noștri de la țară”, Gary Shteyngart, editura Curtea Veche
De regulă radical de amuzant și neîngăduitor cu momentul în care diavolii din noi bat îngerii din noi, Gary Shteyngart a reușit probabil cea mai caldă carte a lui. „Prietenii noștri de la țară” este istoria delicioasă unui grup de prieteni izolați de lume, credincioși propriilor prejudecăți și care se mântuiesc tocmai când nu mai au încotro. „Găinile oamenilor bogați trecură strada cu capul sus”, este una dintre sutele de fraze antologice cărții. Gary Shteyngart în formă maximă.
Cartea de nonficțiune a anului: „Cum să înfrunți un dictator”, Maria Ressa, editura ZYX Books
O spun de fiecare dată, pentru ca oamenii să afle și apoi să aleagă dacă o citesc sau nu: „Cum să înfrunți un dictator” nu e o carte despre jurnalism sau despre Filipine sau despre o femeia curajoasă care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace.
Tradusă wow de Mona Dîrțu, volumul Mariei Ressa este o carte extraordinar de inteligentă despre felul în care democrația moare încet, fără un anunț global, moare „cu o mie de tăieturi”, cum spune autoarea, prin răni care se petrec în fiecare țară, una după alta.
Maria Ressa are capacitatea de a surprinde esența, fie că rezultatul îți convine sau nu. Fără ca alăturarea să aibă o conotație ideologică, Ressa ea vine din același trib cu Yanis Varoufakis, cu al său tehno feudalism; ambii sunt inteligențe conștiente de riscul de a bate clopotele. Nu prea vrem să aflăm ceea ce ni se întâmplă, chiar dacă ei sunt unii dintre cei mai informați critici ai rețelelor sociale și a modului în care pedalăm în gol.
- „The Game, jocul civilizației digitale”, Alessandro Baricco, editura Humanitas
Când dezbracă haina de mătase a marelui scriitor și își pune un polartec de eseist, Alessandro Baricco e pregătit pentru tot ce e mai rău, mai bun, mai friguros în felul în care merge societatea. Eseul său întins pe dimensiunile unui volum serios, despre impactul internetului și tehnologiei, e de un optimist incurabil, din cel adevărat, care nu-și face iluzii.
Sunt memorabile paginile în care explică de ce adevărul nu mai are putere să ajungă la oameni decât dacă primește forma vicleană și meșter a unui „adevăr fusiform”, „aerodinamic”.
Dacă arunci cartea asta într-o sticlă, în ocean, cel care o va deschide peste 100 de ani va exclama: „Ce proști suntem, uite, ne-au avertizat!”.
Cartea de aventură a anului: „Căutătorul”, Tana French, editura Nemira
„Căutătorul” este povestea unui polițist american care se mută în Irlanda rurală și vă rog să nu vă plictisiți la descriere sau, dacă o faceți, e pe răspunderea dumneavoastră, pentru că pierdeți una dintre cele mai la modă scriitoare de romane polițiste. Cartea e lentă, atent construită, iar personajele sunt mai importante decât acțiunea.
Apărut la Nemira, volumul este amenințat însă de o maladie a pieței noastre de carte. Din cauza nesusținerii cititorilor (că ar fi injust să dăm vina pe editură) cărțile unor nume importante ale categoriilor lor nu se continuă.
Cu această ocazie, ca o sectă timidă și fără nici un mijloc de coerciție la dispoziție, secta cititorilor, repetăm rugămintea către editura Paladin: când apare următorul volum din seria „Ultimul polițist”, a lui Ben H. Winters, vă rugăm frumos? N-am uitat.
- „Ascensiunea”, Nicholas Binge, editura RAO
„Un munte enorm acoperit de zăpadă a apărut în Oceanul Pacific.Nimeni nu știe când a apărut exact, cât de mare ar putea fi sau cum să-i explice existența”. Asta apare pe Google când cauți Nicholas Binge, „Ascensiunea”. E un altfel de roman SF, care mi-a amintit de HMS Terror de Dan Simmons, mult mai bună decât seria TV.
- „Ploaia electrică”, James Lee Burke, Editura Paladin
Recitită, „Ploaia electrică” se potrivește perfect cu vremurile. James Lee Burke e un maestru imposibil de egalat, iar detectivul său Dave Robicheaux din New Orleans ne roagă un singur lucru: să avem răbdare.
Cartea anului 2024: „Urzeala timpului”, Robert D. Kaplan, Editura Humanitas
Cu 25 de ani în urmă, istoricul și scriitorul american Robert D. Kaplan privea mulțimea din fața Ateneului Român, femei și bărbați care doreau să intre la un concert de muzică simfonică. Oamenii erau îmbrăcați cu „hainele de duminică”, dar departe de mulțimile care asistau la spectacole asemănătoare la Milano sau Frankfurt.
Ceva însă era la fel: dragostea de cultură și de libertate. „Nu ne părăsiți”, nu ne lăsați deoparte de lumea democratică, i s-a părut lui Kaplan că se citește în privirea demnă a oamenilor care așteptau, răbdători, să intrare la Ateneu.
Scena este descrisă într-o carte mai veche a istoricului. Cel mai recent volum al său, „Urzeala timpului”, a apărut la Humanitas prin munca de ani de zile a lui Iulian Comănescu, traducătorul acestei cărți.
În „Urzeala timpului”, Robert D. Kaplan nu scrie direct despre România. Povestea sa traversează Atena, Istanbulul, Orientul Apropiat, nordul Africii, toate zone încercate de furia mulțimilor și de incompetența sau, uneori, alinate de competența guvernării. Ce face diferența? Bogățiile, petrolul? „Nu! Petrol au și Egiptul, Venezuela sau Irakul”, îi spune un oficial saudit lui Kaplan.
Diferența o face buna guvernare și capacitatea de organizare, împărtășită de popor. Unele dintre aceste țări nu se numesc democrații și, așa cum spun chiar guvernanții lor, „poate că nu vom fi niciodată democrații cum vă imaginați voi”.
Dar ceea ce încearcă toate să evite, răul fără ieșire, este haosul. Lipsa de coagulare instituțională și statele slabe sunt cele în care, periodic, revine anarhia, nelăsând practic să se așeze nimic bun.
Căci dacă o dictatură, spune Robert D. Kaplan, înseamnă persecuția tuturor de către un guvern, anarhia înseamnă persecuția oricui de către oricine.
Presa anului 2024
Nu pot să spun că Snoop a realizat performanța anului, pentru că scriu și eu la site-ul de investigații Snoop, site coordonat editorial de Iulia Roșu și Răzvan Luțac. În 6 luni de viață, el a adus în spațiul public mai multe articole pe care publicul le-a apreciat. Așa că voi oferi un alt nume, care spune multe despre 2024.
Postul de radio Europa FM este, de ani de zile la rând, o resursă de care societatea s-a bucurat. Emisiunea sa matinală, „Deșteptarea”, s-a definit ca un loc unde jurnalismul și-a făcut în mod sănătos de cap, unde informațiile nu au fost doar pauzele dintre melodii, după o mai veche expresie din media.
La finalul anului, a plecat de la Europa FM, Vlad Petreanu, jurnalist vechi și inepuizabil, cinic și tonic deopotrivă, unul dintre realizatorii „Deșteptarea”. El este cel care a construit, alături de colegii săi, reputația jurnalistică a postului.
Am citit recent, reprodus în România în G4 Media, un portret al omului de afaceri ceh Daniel Kretinsky, realizat de Le Figaro.
Kretinsky a cumpărat Royal Mail din Marea Britanie, după alte achiziții spectaculoase, făcute inclusiv în media, în mai multe țări din Vest. Kretinsky e și patronul Europa FM.
În interviuri, Kretinsky se declară un campion al jurnalismului profesionist, meserie pe care altcineva o numea „camera de panică a democrației și ultimul refugiu”.
Postul din România al lui Kretinsky a pierdut nu doar o vedetă, ci mai ales pe jurnalistul definitoriu pentru spațiul FM care poartă un nume simbolic. Numele unui continent visat cu ochii deschiși de generații de oameni din Est.
În unul dintre ultimele editoriale ale anului, Financial Times trece în revistă tulburările din lume, căderile, dar și victoriile democrației. Și îl citează pe Platon: „O formă fermecătoare de guvernare”, scria filosoful antic, „plină de varietate și dezordine”. Acum 2500 de ani, gânditorul grec nu era foarte optimist în legătură cu perspectivele democrației pe termen lung. „Dictatura, în mod natural, se naște din democrație”, scria el.
„Platon era prea sumbru. Nu trebuie să disperăm”, crede ziarul britanic. Cum să disperăm? Bibliotecile sunt pline și semenii noștri sunt aici.