Sari direct la conținut

Actorul Ștefan Sileanu a murit în urma unui infarct

HotNews.ro
Stefan Sileanu, in rolul lui Vlad Tepes, Foto: Hotnews
Stefan Sileanu, in rolul lui Vlad Tepes, Foto: Hotnews

Actorul Ştefan Sileanu a murit sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct, scrie Mediafax.

Ştefan Sileanu, devenit celebru cu rolul titular din filmul „Vlad Ţepeş”, a fost actor al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Actorul a fost şi un pictor apreciat, având de-a lungul carierei mai multe expoziţii.

Informaţia despre decesul actorului Ştefan Sileanu a fost confirmată de reprezentanţii Teatrului Nottara.

Un artist de o mare sensibilitate, una dintre cele mai romantice voci ale teatrului românesc, Ştefan Sileanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1965 şi a jucat, la început, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş.

Din 1976, numele său a fost legat de Teatrul Nottara, unde s-a aflat, de-a lungul timpului, pe afisele unor spectacole importante: ,,Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” de Horia Lovinescu, ,,Zodia turnătorului” de Jean-Claude Carriere, ,,Război şi pace”, după Lev Tolstoi sau ,,Pădurea” de Alexander Ostrovski. În memoria cinefililor, rămâne cu rolul titular din filmul istoric ,,Vlad Ţepeş”, în regia lui Doru Năstase.

Ştefan Sileanu a urmat timp de doi ani cursurile Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, pictura fiind pasiunea care l-a acompaniat permanent. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a avut, de-a lungul anilor, mai multe expoziţii personale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro