Sari direct la conținut

Membri ai clanului Duduianu, dați în urmărire. Măsura dispusă în dosarul sanțajării maneliștilor

HotNews.ro
Duduienii, Foto: Politia Romana
Duduienii, Foto: Politia Romana

​Doi membri ai clanului Duduianu au fost dați în urmărire generală după ce pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă în lipsă, în dosarul santajării maneliștilor. Pe numele lui Florin și Stefan Duduianu polițiștii cer și mandate europene de arestare.

În același dosar, față de alte 11 persoane au fost dispuse măsuri preventive, 6 persoane fiind arestate preventiv, iar alte 5 fiind cercetate sub control judiciar.

Pe 21 iulie 2020, peste 100 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, cu sprijin al Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov și Teleorman, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și șantaj.

Doi maneliști au făcut plângeri, potrivit unor surse fiind vorba despre Florin Salam și Nicolae Guță. Potrivit ProTV, aceștia s-ar fi plâns că ar fi fost invitați la diferite petreceri organizate de cei din clanul Duduienilor, iar acolo banii pe care i-ar fi câștigat de la cei cărora erau puși să le cânte piesele preferate le erau luați cu forța. În alte cazuri, erau puși să cânte fără să fie plătiți, fiind șantajați.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro