Sari direct la conținut

Doi bărbați din Caracal, reținuți după ce au urcat o femeie în mașină, cu forța

HotNews.ro
Doi bărbați din Caracal, reținuți după ce au urcat o femeie în mașină, cu forța

Doi bărbaţi din Caracal au fost reţinuţi pentru lipsire de libertate, ameninţare şi violare de domiciliu după ce au intrat în locuinţa unui bărbat din Corabia, au urcat-o pe concubina acestuia într-o maşină şi apoi au plecat cu femeia împotriva voinţei ei într-o direcţie necunoscută, transmite Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Alexandra Dicu, atât bărbaţii cât şi femeia au fost găsiţi în maşină, în municipiul Caracal.

„La data de 1 septembrie 2020, un bărbat, de 56 de ani, din oraşul Corabia, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că mai multe persoane au pătruns în locuinţă şi au urcat-o pe concubina sa într-un autoturism de culoare albă, împotriva voinţei acesteia, plecând într-o direcţie necunoscută. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au acţionat cu celeritate şi cu sprijinul poliţiştilor caracaleni au depistat pe raza municipiului Caracal autoturismul respectiv, în care au fost identificaţi 4 bărbaţi, precum şi concubina apelantului”, a precizat Alexandra Dicu.

În urma probatoriului administrat în cauză, au fost reţinuţi un bărbat în vârstă de 31 de ani şi un bărbat în vârstă de 50 de ani, ambii din municipiul Caracal, ei fiind bănuiţi de infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi violare de domiciliu. Cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia cu propunere de arestare preventivă.

ARHIVĂ COMENTARII
mr_mojo • 2020-09-03 07:54:26
I-au furat și calul?
0 8
asavreau • 2020-09-03 08:51:59
Oltul este roșu,adică rămas în iepoca de piatră.
0 3
tddrg • 2020-09-03 11:25:09
... Daca-i luau si calu era lipsire de mijloace de subzistenta si era mai grav, mânca-ți-aș...
0 2
2020-09-03 11:36:06
0 1
INTERVIURILE HotNews.ro