Sari direct la conținut

Patru persoane au fost rănite după ce două tramvaie s-au ciocnit în București

HotNews.ro
112, Foto: Agerpres
112, Foto: Agerpres

Patru persoane au fost rănite după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un traseu din București. Răniții au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar trei dintre ei au fost transportați la spital, relatează Mediafax.

Accidentul a avut loc sâmbătă pe Șoseaua Progresului în zona Răzoare. Două tramvaie aflate pe același sens de deplasare s-au ciocnit și patru persoane au necesitat acordarea primului ajutor. Trei dintre acestea au fost transportate la Spitalul Universitar, iar una a refuzat, fiind rănită ușor.

La fața locului au acționat două autospeciale SMURD, o motocicletă SMURD și o ambulanță. Poliția face verificări și urmează să stabilească de ce s-a produs accidentul de pe Șoseaua Progresului.

Conform Brigăzii Rutiere, conducătorul unui tramvai a lovit în spate un alt tramvai care era oprit în stație, pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor.

Traficul tramvaielor pe sensul de mers dinspre Calea 13 Septembrie către Bd.Timișoara a fost restricționat pentru cercetări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro