FOTO Sinaia deschide vineri pârtiile de la Cota 2000 / Primarul anunţă inaugurarea unui teleschi
Pârtiile de mare altitudine, situate la 2.000 de metri, în golul alpin al staţiunii Sinaia se vor deschide vineri, primarul Vlad Oprea anunţând inaugurarea a două noi trasee, dar şi a unui teleschi care va deservi Valea Soarelui.
Primarul Vlad Oprea a scris luni pe pagina sa de Facebook că pe munte a nins şi sunt îndeplinite condiţiile pentru ca vineri toate pârtiile din golul alpin să fie deschise.
În context, edilul de la Sinaia anunţă că va fi inaugurat un teleschi în Valea Soarelui şi vor fi deschise două noi pârtii.
„Sperăm ca Gondola Carp, care este momentan inactivă din cauza unor defecţiuni tehnice, să fie reparată până atunci. Dacă nu, vom porni oricum cu cele patru instalaţii: Gondola Sinaia, Telescaunul Soarelui, banda de la Cota 2000 şi cea mai nouă instalaţie de pe munte, Teleschiul din Valea Soarelui, care va fi inaugurat vineri. Are 523 de metri lungime, o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iar urcarea durează puţin peste trei minute. Mai mult, avem şi două noi pârtii amenajate, deservite de acest teleschi, în plus faţă de traseele deja ştiute”, se arată în postarea citată de Agerpres.
Având în vedere contextul pandemic, vor fi implementate noi măsuri anti-COVID. Astfel, accesul în gondolă va fi limitat la jumătate din capacitate, iar linia de aşteptare la îmbarcare pentru telescaun va fi semnalizată astfel încât să se poată respecta toate normele de distanţare şi siguranţă. De asemenea, purtarea măştii rămâne obligatorie atât pe peroane, la cozi, cât şi în instalaţiile de transport.