DIICOT face 40 de percheziții în București și 10 județe la o grupare care a înființat fabrici clandestine de ţigări în ţară şi străinătate
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPF, efectuează, joi dimineaţa, 40 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi pe raza judeţelor Iaşi, Bacău, Timişoara, Oradea, Ilfov, Constanţa, Sibiu, Braşov, Galaţi şi Bihor, într-o cauză ce vizează destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Potrivit surselor citate, gruparea, formată din cetăţeni români şi moldoveni, acţiona în scopul obţinerii ilicite de importante beneficii financiare, în urma punerii în funcţiune a unor fabrici clandestine de producere şi ambalare de ţigarete, precum şi comercializarea ulterioară a acestora.
De asemenea, membrii grupării din România se ocupau de toate detaliile legate de transmiterea de materiale pentru fabricarea ţigaretelor în alt stat membru al UE, unde avea loc activitatea ilegală de producere a ţigaretelor.
Prejudiciul în acest caz se ridică la suma de peste 31 milioane euro, conform unui raport întocmit de OLAF.