Sari direct la conținut

Scutea, despre dosarul lui Alexe: Începând de marți, este posibil să finalizăm referatul de sesizare a preşedintelui Iohannis

HotNews.ro
Gabriela Scutea, Foto: AGERPRES
Gabriela Scutea, Foto: AGERPRES

Procurorul general Gabriela Scutea a declarat că este posibil ca marţi să fie finalizat referatul de sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Mediului Costel Alexe.

„Examinarea dosarului DNA se poate face într-un timp suficient de scurt. Presupunem că nu va dura mai mult de o zi (…) Începând de azi, în a doua parte a zilei, este posibil să finalizăm referatul de sesizare a preşedintelui României”, a declarat Scutea, la Antena 3, potrivit Agerpres.

DNA îi va cere președintelui Klaus Iohannis încuviințarea urmăririi penale pentru Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban și actual președinte al Consiliului Județean Iași.

El este acuzat că ar fi primit mită de la un combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Procurorii îl acuză pe Alexe de luare de mită și instigare la delapidare, fapte săvârșite în aprilie și iulie 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro