Cristian Istrate, noul ambasador al României în Rusia / Dan Mihalache, ambasador în Cipru
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind acreditarea diplomatului Cristian Istrate în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Federația Rusă, cu reședința la Moscova.
Cristian Istrate, este expert specializat în domeniul securității, NATO și controlul armamentelor. Este din 2013 reprezentantul permanent al României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. A fost ambasador la Oslo între 2006-2011 și director general al Departamentului Afaceri Strategice din cadrul Centralei MAE (2011-2013).
Rusia și-a exprimat deja nemulțumirea față de numirea lui Cristian Istrate ca ambasador la Moscova, prin vocea publicației de propagandă a Kremlinului Sputnik, care îl califică pe diplomat drept un „om de maximă încredere al NATO”.
„(…) prin numirea lui Istrate, România nu a dorit să trimită un ambasador dedicat redeschiderii punților economice, de colaborare dincolo de tensiunile internaționale care nu privesc țara noastră și interesele poporului român – ci un expert de elită care să ne înscrie în prima linie a politici NATO față de Rusia. Pe scurt, România pare a nu alege calea colaborării bilaterale, ci pe ce a noului război rece creat și susținut de NATO, potrivit unui articol publicat în toamna anului trecut de publicația citată.
Noul ambasador al României în Marea Britanie este Daniela-Laura Popescu.
Tot vineri, președintele a semnat o serie de decrete privind acreditarea de ambasadori, printre care Bogdan Mănoiu, ambasador în Canada, și Dan Mihalache, ambasador în Cipru.
Iată mai jos ambasadorii acreditați de președinție:
- Decret privind acreditarea lui Răzvan Rotundu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Georgia, cu reședința la Tbilisi;
- Decret privind acreditarea lui Brândușa-Ioana Predescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Bulgaria, cu reședința la Sofia;
- Decret privind acreditarea lui Cristian Istrate în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Federația Rusă, cu reședința la Moscova;
- Decret privind acreditarea lui Bogdan Mănoiu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Canada, cu reședința la Ottawa;
- Decret privind acreditarea lui Sorin-Dan Mihalache în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cipru, cu reședința la Nicosia;
- Decret privind acreditarea lui Daniela-Mariana Sezonov-Ţane în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în India, cu reședința la New Delhi;
- Decret privind acreditarea lui Dan-Adrian Bălănescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Indonezia, cu reședința la Jakarta;
- Decret privind acreditarea lui Nineta Bărbulescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Malaysia, cu reședința la Kuala Lumpur;
- Decret privind acreditarea lui Daniel Cristian Ciobanu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Uzbekistan, cu reședința la Tașkent;
- Decret privind acreditarea lui Daniela-Laura Popescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu reședința la Londra;
- Decret privind acreditarea lui Marius-Gabriel Lazurca, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane, și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Nicaragua, în Republica El Salvador și în Republica Costa Rica, cu reședința la Ciudad de México;
- Decret privind acreditarea lui Camelia Ion-Radu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Peru, și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Plurinațional al Boliviei, cu reședința la Lima.