VIDEO Mașină de poliție, atacată cu pari și pietre în timpul unei intervenții într-un cartier de romi din Târgu Lăpuș
Singura patrulă de poliție de pe o rază de 70 km, din zona Târgu Lăpuș, Maramureș, a fost atacată cu pari și pietre după ce a intervenit duminică în urma unui apel la 112 în care o mamă reclama că tatăl i-a luat copilul și o amenință, potrivit sindicatului Europol.
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în cartierul de romi Ponorâta, com. Coroieni, ”unde legea se face cu parul în mână și unde autoritățile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România”.
”După ce polițiștii au intervenit și au reușit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii și amenințări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl rețină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost ‘sprijinit’ de ceilalți localnici care i-au atacat pe colegii noștri cu bolovani și pari și au distrus autospeciala în care se aflau polițiștii”, spune sindicatul Europol.
Până în acest moment a fost identificat și reținut doar un bărbat din cei aproximativ 12 care au participat la atacul violent. Aceștia vor fi cercetați pentru ultraj și distrugere.