Mărturia tatălui bebelușului mort după botez: Copilul plângea, preotul l-a scufundat de trei ori în apă
Tatăl băiețelului în vârstă de o lună și jumătate din Suceava care a murit după slujba de botez spune că bebelușul plângea, dar preotul l-a scufundat de trei ori în apă, scrie Monitorul de Suceava.
- ”L-am dus la biserică pentru încreștinare, ce pot să vă spun e că băiatul plângea, dar preotul l-a scufundat de trei ori în apă, iar el a inhalat apă. Părintele l-a scos, l-a șters, de la doctori am aflat că a inhalat 110 ml apă. Pe copil l-a bușit sângele pe nas, l-am pus cu fața în jos, să scoată apa, nu și-a revenit, bătăile inimii erau, dar avea un puls foarte scăzut… Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”, a declarat tatăl copilului.
El spune că băiețelului a început să îi curgă sânge din nas și că avea pulsul foarte scăzut: „Pe copil l-a bușit sângele pe nas, l-am pus cu fața în jos, să scoată apa, nu și-a revenit, bătăile inimii erau, dar avea un puls foarte scăzut… Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, Dan Teodorovici, a precizat că bebelușul a fost dus la UPU Suceava în stop-cardio-respirator resuscitat, fiind internat în secția ATI, iar luni dimineață a decedat, probabil din cauza leziunilor provocate de hipoxie, cu precizarea că medicii legiști vor stabili exact cauza morții. Medicul a confirmat că bebelușul a aspirat lichid în plămâni.
Protopopul Doru Budeanu de la Protopopiatul Sucevei a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.
El a spus că înaintea unei cercetări interne a preotului de la Biserica „Sf. Constantin și Elena” se așteaptă o serie de concluzii suplimentare ale anchetei, cel puțin cu privire la cauza decesului.
Protopopul Ionel Doru Budeanu a mai precizat este vorba de un preot hirotonit din anul 2007, care săvârșește sfintele taine de multă vreme și că nu este vorba de lipsă de experiență: ”Părintele mi-a spus că copilul a plâns, și înainte de botez, inclusiv după ce l-a scos din cristelniță, avea semne vitale (…) Singura problemă de care știa părintele este că era născut prematur (…) Caloriferele funcționau, a fost și liturghie de dimineață, deci temperatura era corespunzătoare, nu se pune problema să fi fost frig”.
Momentul tragediei a fost înregistrat de către cel care filma evenimentul pentru familie, imaginile ajungând în posesia polițiștilor. În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă.