Ce sancțiune a primit de la CSM judecătoarea din Neamț care a scris în sentințe că "masca are aspect de botniță și prezintă și risc asupra sănătății”
Judecătoarea Carmen Elena Chirilă de la Tribunalul Neamț, care a scris în sentințe că „masca are aspect de botniță”, iar purtarea acesteia în sala de judecată ar reprezenta ”o îngrădire a accesului la justiție prin imposibilitatea identificării părților de către complet”, trebuie sancționată cu reducerea cu 25% a indemnizaţiei de încadrare lunare brute, pentru 3 luni, a decis miercuri Secția pentru judecători în materie disciplinară din Consiliul Superior al Magistraturii.
Astfel secția din CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva judecătoarei Carmen Chirilă.
- „Cu unanimitate (…) aplică doamnei Chirilă Carmen Elena, judecător în cadrul Tribunalului Neamţ, sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni”, este decizia pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară din Consiliul Superior al Magistraturii.
Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată de judecătoare la instanța supremă.
Judecătoarea Carmen Chirilă de la Tribunalul Neamț a scris în unele sentințe pronunțate că purtarea măștii în sala de judecată ar reprezenta ”o îngrădire a accesului la justiție prin imposibilitatea identificării părților de către complet”, a scris clujust.ro. Aceste aprecieri au fost făcute de judecătoare în timpul sentințelor pronunțate de aceasta în jurul datei de 30 iunie 2020, la scurt timp după Decizia Curții Constituționale din 25 iunie, prin care prevederile de atunci din Legea 55/2020 privind carantina și autoizolarea au fost declarate neconstituționale.
- ”În temeiul art. 217 Cod procedură civilă președintele completului are atribuții în materia poliției ședinței de judecată. În virtutea acestui drept constată că, în lipsa aprobării de către forul legiuitor suprem, Parlamentul României, Hot. de Guvern nr.476/16.06.2020 privind starea de alertă, Ordinul de Ministru sau Ordinele interne nu operează pentru desfășurarea ședințelor de judecată, întrucât purtarea măștii fiind act medical nu poate fi impus fără consimțământul expres al persoanelor și, pe de altă parte, prezintă riscuri la adresa accesului liber la justiție, la demnitatea persoanei și la sănătate astfel că mențiunile trecute pe citativ exced responsabilității președintelui de complet/complet care a emis citațiile corespunzător art.157 Cod procedură civilă. Se reține în acest sens și constatarea neconstituționalității stării de alertă, prin decizia nr.457/25.06.2020 a CCR, fiind în etapa de redactare, va deveni obligatorie la acel moment (conform Comunicatului atașat), este un fragment dintr-o sentință pronunțată de judecătoare, conform clujust.
Ulterior, ea a transmis un drept la replică, în care scria, între altele:
- „De fapt, ceea ce deranjează în atitudinea mea, este faptul sesizării dictaturii! Cred acest lucru pentru că, la începutul “măsurilor de protecție”, când m-am opus transformării judecătorilor în agenți ai instituirii fricii și a instanțelor de judecată în spații asemănătoare stațiilor spațiale, am auzit chiar în mediul în care lucrez replici de genul: “moldovenii trebuie educați!”.
- Reacția mea a fost astfel mereu o stare de activare a imunității împotriva dictaturii mentale, împotriva transformării omului în executant înfricoșat și lipsit de discernământ. Este evident pentru oricine raționează normal că această „lume nouă legislativă” nu reprezintă decât cea mai cruntă dictatură, pentru că se realizează cu ajutorul halatelor albe și, pe alocuri, din păcate, al robelor negre. Nu putem să nu observăm similitudini cu “lumea nouă”, impusă de diverși dictatori ai secolului trecut, care, sub pretextul unui pretins adevăr, i-au epurat pe toți cei ce nu se încadrau în acel “adevăr”. O simplă lectură a comentariilor de sub articolul publicat de dumneavoastră, permise în disprețul total al legii, care vă impune să cenzurați orice comentariu care încalcă limitele legale impuse dreptului la exprimare, ne arată că deja s-a creat omul de tip nou, susținător necondiționat al noii „religii Covid”, capabil să linșeze mediatic (să sperăm că nu și să ucidă fizic) pe oricine i se opune”.