Sari direct la conținut

Când vom putea renunța la masca de protecție. Explicațiile coordonatorului campaniei naționale de vaccinare

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare antiCOVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că oamenii vor putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunziare colectivă şi atunci când oamenii de ştiinţă vor constata că nu circulă tulpini ale virusului care să nu fie acoperite de vaccin.

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune, duminică seară, la Antena 3, citat de News.ro.

Medicul a arătat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

El a precizat că, la nivel naţional, s-a observat reducerea incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro