Sari direct la conținut

Autorul mesajelor de amenințare trimise actriței Maia Morgenstern, lăsat în libertate sub control judiciar

HotNews.ro
Maia Morgenstern, Foto: AGERPRES
Maia Morgenstern, Foto: AGERPRES

Tânărul acuzat că a trimis mesaje de ameninţare cu moartea la adresa actriţei Maia Morgenstern, pe adresele de e-mail ale Teatrului Evreiesc, va fi cercetat în libertate sub control judiciar, a decis un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Într-un comunicat remis luni seară, Poliția Română informează că față de cel în cauză procurorul de supraveghere a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 anunțase anterior luni că a fost identificată și reținută persoana care i-a trimis amenințări cu moartea actriței Maia Morgenstern.

„În urma plângerii unei femei, privind un mesaj cu caracter antisemit ce cuprindea amenințări cu moartea și alte vătămări, transmis pe mai multe adrese de e-mail ale unui teatru, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal. Dosarul penal a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și, ulterior, a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. În urma activităților de cercetare, a fost identificată persoana bănuită că ar fi transmis mesajul, aceasta fiind reținută pentru 24 de ore de polițiștii Direcției de Investigații Criminale”, potrivit comunicatului Inspectoratului General al Poliției Române.

„Ulterior, a fost prezentată procurorului de supraveghere, care a admis propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de cel în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic (…)”, faptă prevăzută de articolul 6 indice 1 din O.U.G. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, mai arată sursa citată.

Reprezentanții IGPR precizează de asemenea că cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru administrarea probatoriului și tragerea persoanei la răspundere penală.

****

Amenințări cu moartea și jigniri greu de reprodus au fost primite de actrița Maia Morgenstern.

„Iată ce primesc de sărbătoare de Pesach. Cu ocazia Zilei Teatrului”, este mesajul scurt postat pe Facebook de actrița Maia Morgenstern. Ea a publicat textul unei scrisori care conține amenințări cu moartea și jigniri greu de reprodus, trimisă pe adresele de e-mail ale Teatrului Evreiesc de Stat, de pe adresa „Andrei Illarie”.

Scrisoarea este semnată „din partea partidului AUR”. Autorii mesajului amenință să incendieze Teatrul Evreiesc de Stat, cu toţi actorii de acolo.

Liderul formațiunii, George Simion, spune că este „o intoxicare incalificabilă ce trebuie pedepsită”.

Săptămâna trecută, actrița Maia Morgenstern a relatat că la o ședință a directorilor de teatre unul dintre aceștia i s-a adresat cu un apelativ antisemit. Morgenstern scria, pe Facebook, că cel care a folosit cuvântul i-a replicat relaxat, să nu se supere, pentru că l-a rostit ”în glumă”. ”Nu. Nu accept! E grav. E urât. Sunt rănită”, spunea directoarea Teatrului Evreiesc de Stat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro