Mureș: Procurorii au confiscat mașina unui șofer prins fără permis și cu alcoolemie de 4,19 la mie, acesta nefiind la prima abatere
Procurorii din Reghin au sechestrat maşina unui bărbat de 45 de ani, după ce acesta a fost surprins în trafic conducând sub influenţa alcoolului şi având permisul de conducere suspendat, măsura fiind dispusă întrucât individul a mai fost condamnat de trei ori pentru infracţiuni similare, transmite Agerpres.
„În cadrul acestui dosar penal s-a luat, de către procuror, măsura asiguratorie a sechestrului cu privire la autovehiculul folosit de inculpat la comiterea faptelor de care este acuzat, în scopul confiscării speciale acestui bun. Măsura asiguratorie s-a luat în considerarea faptului că inculpatul a mai fost condamnat de trei ori pentru comiterea de infracţiuni rutiere similare, alcoolemia avută de inculpat a fost foarte mare, 4,19 la mie la un interval de circa 40 de minute după ce a condus pe drumurile publice. Autovehiculul a mai fost folosit şi cu altă ocazie la comiterea aceluiaşi tip de infracţiuni (fapte pentru care inculpatul a mai fost condamnat definitiv în trecut)”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, într-un comunicat de presă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, pentru fiecare faptă fiind prevăzută starea de recidivă.