Cod galben de furtuni până joi seară în jumătate din țară. Meteorologii au actualizat avertizările / Caniculă în toată țara, joi și vineri, cu temperaturi de până la 41 de grade
Meteorologii au actualizat avertizările transmise, astfel că până joi seară va fi în vigoare o avertizare cod galben de furtuni în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova şi Muntenia. De asemenea, se mențin avertizările de caniculă pentru joi şi vineri, toată ţara fiind sub Cod galben, în timp ce în Oltenia şi cea mai mare parte a Transilvaniei este Cod portocaliu. Judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş rămân sub Cod roşu de temperaturi extreme şi disconfort termic deosebit de accentuat. În aceste zone, temperaturile vor ajunge la 41 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat mesajele și a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru joi, între orele 12.00 şi 23.00.
În acest interval, local în zonele de munte, Dobrogea, Moldova şi Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată – averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 2.-40 l/mp.
În același timp, se mențin avertizările meteo de caniculă pentru toată țara, în zilele de joi și vineri.
În zilele de joi și vineri (24 și 25 iunie), valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Muntenia, Dobrogea, Moldova și estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade, spun meteorologii.
Conform acestora, în zonele montane și pe arii mai restrânse în restul țării, mai ales după-amiaza și seara, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Tot în 24 și 25 iunie, va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, pentru Oltenia și cea mai mare parte a Transilvaniei.
Joi și vineri, în sud-vestul și centrul țării, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade în Oltenia și între 35-37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei. Valorile nocturne nu vor coborî, în general, sub 20-22 de grade.
Tot joi și vineri, vor fi sub cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat 7 județe: Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș.
Meteorologii spun că în aceste județe se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 41 de grade, iar în nord-vest între 35 și 38 de grade. În cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20-24 de grade.