HARTĂ Noi alerte de ploi torențiale și vijelii, dar și de caniculă și disconfort termic accentuat
O nouă avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii a fost emisă luni de meteorologi, pentru nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și zona Carpaților Orientali și Meridionali. De asemenea, de marți și până miercuri seara va fi în vigoare o alertă cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat pentru București și 21 de județe.
Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică va fi în vigoare luni, între orele 12:00 – 22:00.
Meteorologii spun că în acest interval în nordul Munteniei, în sud-vestul Moldovei și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată – averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20-40 l/mp. Instabilitate atmosferică va mai fi pe alocuri și în Transilvania, Oltenia, Dobrogea, sudul și estul Munteniei și restul Moldovei.
Avertizarea vizează 12 județe: Suceava, Neamț, Bacău, Harghita, Covasna, Vrancea, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea.
De marți, de la ora 12.00 și până miercuri, la ora 22.00, va fi în vigoare o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat pentru sudul si vestul țării.
Conform meteorologilor, în intervalul menționat, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii exinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale și temperaturile minime se vor situa frecvent peste 20 de grade.
Avertizarea vizează Bucureștiul și 21 de județe: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Timiş, Teleorman, Vâlcea.
Meteorologii mai spun că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales după-amiaza și seara în zonele de deal și de munte și pe alocuri în restul teritoriului. Joi (1 iulie), instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, dar disconfortul termic se va menține accentuat în sudul și estul teritoriului.