VIDEO O parte a unui tavan dintr-un mall din Cluj s-a prăbușit
O parte a unui tavan fals de la Iulius Mall din Cluj s-a prăbușit duminică dimineață în apropiere de supermarketul Auchan. Potrivit mall-ului, cauza este fisurarea unei țevi. Nimeni nu a fost rănit, scrie Cluj24.
Potrivit imaginilor care circulă pe rețelele de socializare se vede că fix înainte de incident, curgea apă prin tavanul fals.
Nimeni nu a fost rănit și nu au fost alte pagube, spune Iulius Mall într-un comunicat.
”Incidentul (…) a fost cauzat de fisurarea unei țevi de agent termic rece, apa scursă deteriorând o porțiune din tavanul fals, care a cedat. Ulterior, tavanul a fost decupat controlat pe o suprafață mai mare pentru a se putea interveni. Nimeni nu a fost rănit și nu au fost alte pagube. Zona a fost delimitată rapid și se lucrează deja la remediere, activitatea nefiind afectată”, arată comunicatul.