VIDEO Aeroportul Băneasa, care trebuia să fie gata pentru Euro 2020, va fi redeschis ”probabil” la primăvară
Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu va fi operaţional la capacitate maximă din primăvara anului viitor, după lucrări de reabilitare care au durat doi ani, a afirmat, joi, George Dorobanţu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, cu ocazia unui eveniment care marchează finalizarea lucrărilor.
Amintim că modernizarea Aeroportului Băneasa a fost unul dintre angajamentele României pentru găzduirea de meciuri la campionatul de fotbal 2020.
„Urmează montarea echipamentelor altor instituţii conectate cu aeroportul, precum poliţia de frontieră şi cei care asigură securitatea pasagerilor, urmând ca anul viitor, probabil în martie-aprilie, să putem să avem aeroportul operaţional 100%”, a spus joi Dorobanţu.
Aeroportul va putea procesa cel puţin 200 de pasageri pe oră.
„Vom putea încărca sau descărca un avion de pasageri în circa o oră, o oră şi ceva, ceea ce înseamnă că suntem destul de eficienţi din perspectiva fluxurilor”, a continuat oficialul CNAB.
El a mai spus că echipamentele care au fost montate sunt de ultimă generaţie, unele chiar mai moderne decât cele de la aeroportul Otopeni, care va intra şi el în curând într-o perioadă de retehnologizare.
Pentru zona de business, timpii de aşteptare sunt aproape inexistenţi, a completat Dorobanţu.
„Pe termen lung, vrem să ajungem la o capacitate anuală de aproximativ un milion de pasageri, poate chiar mai mare, iar targetul nostru este să ne axăm pe zborurile business şi pe cele charter. Putem opera doar în intervalul orar 6 dimineaţa – 10 seara, adică doar pe anumite segmente de pasageri. Un alt obiectiv este ca acest aeroport să fie un buffer pentru Otopeni, în perioadele aglomerate, care să preia o parte din zborurile de pe Otopeni”, a mai spus şeful CNAB.
Contractul pentru acest obiectiv de investiții a fost de 66.629.040 de lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute), valoarea decontată fiind în procent de 96%.