Acţiune de amploare a DIICOT Iași pentru destructurarea unei grupări care făcea trafic de droguri pe ruta Olanda-Germania-România
Procurorii DIICOT Iaşi au desfăşurat, în noaptea de Revelion, o acţiune de amploare pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate care ar fi specializată în traficul internaţional cocaină şi canabis, pe ruta Olanda-Germania-România.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, citat de Agerpres, acţiunea a fost organizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.
„În acest context, a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant, fiind depistate două persoane despre care există presupunerea că au venit din Germania, asupra cărora au fost descoperite substanţe susceptibile a fi droguri de risc şi de mare risc, respectiv aproximativ 600 grame de substanţe susceptibile a fi cocaină şi 176 grame de substanţe susceptibile a fi canabis. Acţiunea a fost urmată de punerea în aplicare a 14 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Iaşi la persoane bănuite că fac parte din grupul infracţional organizat şi că se ocupă cu distribuirea drogurilor în judeţul Iaşi şi în zonele limitrofe”, se arată în comunicatul DIICOT.
Conform aceleiaşi surse, au fost puse în executare şi patru mandate de aducere emise de procurorii DIICOT Iaşi.
În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate 400 de grame de substanţe susceptibile a fi canabis, patru grindere, o instalaţie pentru înfiinţarea culturilor de canabis indoor, sumele de 5.000 de euro, 10.000 de lei şi 500 de lire, un pistol cu gaz lacrimogen cu 38 de cartuşe, 18 telefoane mobile, două laptopuri şi înscrisuri.
„În urma acestor activităţi, şase persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale au fost conduse la audieri. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi deţinere în vederea consumului propriu de droguri, urmând a se dispune, în urma audierilor, măsurile procesuale care se impun”, precizează DIICOT.