Ce spune ministrul turismului despre preţurile mari de pe litoral şi despre taxa de 200 de lei ca să-ți pui cearşaful la malul mării
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a apreciat marţi că pe litoral funcţionează cerere şi oferta în contextul preţurilor practicate de hoteluri şi restaurante, iar turiştii vor reacţiona dacă sumele cerute de comercianţi şi unităţile de cazare vor fi exagerate, considerând că România trece printr-o criză economică dificilă care pune presiune şi pe turismul din ţara noastră, scrie news.ro.
Constantin Daniel Cadariu a mai precizat că ministerul nu poate face nimic în ceea ce priveşte taxa de 200 de lei pe care un complex din Năvodari o percepe pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, dar personal nu i pare firesc.
- ”Ideea de bază este următoarea – suntem într-o economie de piaţă şi ar trebui să funcţioneze cererea şi oferta şi probabil în linii mari şi funcţionează. Mai mult ca sigur, acolo unde sunt exagerări, fie dacă discutăm despre alimentaţia publică sau discutăm de tarifele pentru cazare, clienţii, turiştii vor reacţiona.
- Pe de altă parte, constatăm cu toţii realităţi internaţionale – criză economică, perioadă post-pandemică, creşteri de preţuri la utilităţi. Nu zic neapărat că toate, dacă sunt astfel de preţuri exagerate, ar fi justificate, dar sunt şi explicaţii pentru preţuri mai mari, cel puţin comparativ cu perioada similară a anului trecut”, a spus oficialul.
Ministrul a fost întrebat şi despre taxa pe care un complex din Năvodari a impus-o turiştilor care vor să îşi pună cearşaful fix la malul mării.
- „Am văzut şi eu imagini cu acest subiect. Strict personal, nu mi se pare firesc. Am văzut şi o explicaţie dată de acel operator. De altfel, am înţeles că nimeni nu a achitat o astfel de sumă exorbitantă pentru aşa ceva. Ministerul certifică aceste porţiuni de plajă pentru o activitate turistică şi avem echipe care fac verificare în teren. La orice sesizare, echipa merge acolo şi verifică conformitatea activităţii turistice de pe plajă, cu prevederile din legislaţie.
- Noi nu avem măsuri legale cu privire la preţuri, nu avem competenţe ca minister. Tarifele, cel puţin în acel caz, sunt de neacceptat şi iniţiativa acelui operator a fost total nefericită pentru că descurajează o activitate turistică care, cel puţin pe litoral, este aşteptată vreme de nouă luni de zile”, a mai spus Cadariu.
Un complex rezidenţial din Năvodari solicită o taxă de 200 de lei pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, tariful fiind mai mare decât cel pentru închirierea a două şezlonguri cu umbrelă în primul rând dinspre apă.
Oficialii complexului susţin că acesta este unul ”exclusivist”, unde rezidenţii sunt în special medici şi avocaţi care vor intimitate.
Ei justifică taxa prin dorinţa de a „descuraja comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele”.