[P] Aproape 50 de companii au făcut primii pași pentru dezvoltarea de produse și servicii inovatoare, în primul program lansat de BERD împreună cu Ascendis
48 de companii mici și mijlocii din România și din regiune au avut acces la servicii de consultanță de top în domeniul inovării în ultimele nouă luni, în primul proiect implementat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și firma de training și consultanță Ascendis, prin divizia sa pentru inovație, X by Ascendis.
Inițiat în luna martie a acestui an, programul IncubatorX SME a atras inițial un număr de 82 de aplicanți din România, Bulgaria, Croația și Serbia, iar 48 dintre aceste companii au fost selectate pentru participarea în etapele următoare.
Structurat în 3 etape – inspirație, ideație și incubarea ideilor – IncubatorX SME a valorificat potențialul inovator al companiilor și a venit în sprijinul antreprenorilor prin organizarea de programe de training, workshop-uri și sesiuni de mentorat. Programul a avut ca obiectiv să ajute companiile să transforme o idee într-un produs sau serviciu inovator, pregătit pentru lansarea pe piață.
Șase echipe s-au calificat în etapa finală a programului (cinci din România și una din Bulgaria), iar trei dintre acestea au creat și au lansat produse inovatoare folosind cunoștințele dobândite în cadrul programului.
Una dintre companiile care au lansat un produs nou în urma programului este Accace România, o companie globală de servicii de consultanță și externalizare a proceselor de afaceri. Acacce a dezvoltat programul educațional YoDA, prin care studenții de la facultățile cu profil economic pot dobândi abilități necesare unui rol de junior în orice departament financiar și/sau de salarizare. Un alt participant la program, Finants, este un start-up lansat în a doua jumătate a anului 2022. Finants a lansat prima platformă online de finanțare destinată companiilor, fiind un One Stop Shop al surselor de finanțare pentru persoane juridice pe piața din România. Al treilea finalist, Moldovan Carmangerie, activează în industria cărnii. Compania a lansat Moldovan Grill Box, un kit cu produse din carne pentru grătar pentru clienții care comandă online.
Participarea la primele două etape ale programului a fost gratuită, iar pentru a treia etapă companiile au plătit doar 10% din taxa de participare. Costul redus a fost posibil datorită finanțării acordate de Uniunea Europeană în cadrul programului Orizont 2020. BERD și Uniunea Europeană au lansat în 2019 un cadru de finanțare care sprijină investițiile în cercetare și inovare ale IMM-urilor din România, inclusiv prin facilitarea accesului la consultanță.
Programul IncubatorX SME a fost creat în contextul în care mai puțin de 0,1% dintre IMM-urile din România și din regiune au produse, servicii sau procese inovative, ceea ce constituie o piedică pentru crearea unor afaceri care să aducă valoare adăugată ridicată în economie.
Despre Ascendis
Înființată în urmă cu 25 ani, compania are în prezent linii de business în training, coaching, consultanță, team building, microlearning, certificări HR (Resurse Umane) și LSS (Lean Six Sigma). Ascendis are o echipă de 80 de persoane (consultanți, traineri, colaboratori și personal de suport).
X by Ascendis a fost înființată cu scopul de a transforma România dintr-o țară cunoscută pentru outsourcing într-o țară cunoscută pentru inovație. X by Ascendis se concentrează pe inspirarea inovației și a antreprenoriatului prin organizarea contextului în care să se formeze idei și echipe inovatoare și prin sprijinirea talentelor de top pentru a transforma ideile în impact.
Despre BERD
BERD este o bancă multilaterală care susţine dezvoltarea sectorului privat şi iniţiativa antreprenorială în 38 de economii de pe trei continente. Banca este deținută de 71 de țări, precum și de UE și BEI. Investițiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile sale în economii competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, rezistente și integrate. BERD este unul dintre principalii investitori în România. Până în prezent, Banca a investit 10,2 miliarde de euro în economia țării prin 502 proiecte. În plus, aproape 1.000 de IMM-uri românești și-au dezvoltat afacerile cu ajutorul proiectelor de consultanţă susținute de BERD.