Cu ce se poate înlocui Tamiflu? Ministerul Sănătății va publica o listă pentru variantele medicamentelor în tratamentul virozei și gripei / Cazurile au explodat în ultimele trei săptămâni
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat marți că vor fi asigurate cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului, menţionând că va fi dată publicităţii o nouă listă cu produse similare folosite pentru tratament în acest val de afecțiuni respiratorii, inclusiv pentru Tamiflu, al cărui substanţă activă se numeşte oseltamivir.
Alexandru Rafila a declarat, marţi, la Prima News, că nu este penurie de medicamente în plin val de gripă și viroză, precizând că la nivelul țării sunt disponibile peste 4 milioane de tablete de oseltamivir, substanța activă din antiviralul Tamiflu.
- „Eu vă spun ce am făcut noi la nivelul Ministerului Sănătăţii. Luna aceasta, în primul rând, vom asigura cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului. Vom da chiar astăzi publicităţii o nouă listă cu produse similare, adică sunt produse identice ce conţin aceeaşi substanţă activă. Oricare dintre ele este bun atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. De asemenea, vom da publicităţii şi variantele pentru Tamiflu. Substanţa activă se numeşte oseltamivir şi există mai multe produse, nu doar Tamiflu.
- Stocurile pe care le-am cerut chiar azi dimineaţă sunt de peste patru milioane de comprimate la nivel naţional, de oseltamivir. Nu, nu este o penurie, iar pentru celelalte am elaborat şi un ordin de ministru care limitează exporturile pentru o perioadă de şase luni. Lista este în transparenţă decizională de o săptămână, de săptămâna trecută, înainte de Revelion, iar după ce am pus această listă am notificat Uniunea Europeană”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
El a menţionat că este necesar şi un aviz de la UE pentru ca acest ordin să fie publicat.
„Trebuie să primim un aviz din partea Uniunii Europene încât acest ordin să poată să fie publicat, ca să putem să trecem cu bine lunile ianuarie şi februarie, care sunt luni problematice, care duc la consumuri mult mai mari de substanţe antitermice, antiinflamatorii şi chiar antivirale de tip oseltamivir”, a explicat Alexandru Rafila.
Tamiflu nu se găsea în farmacii la sfârșitul lunii decembrie
În plin val de infecții respiratorii, cu o creştere a numărului de cazuri de gripă A, în majoritatea farmaciilor nu se găsea antiviralul Tamiflu, criza fiind explicată de farmaciști prin faptul că estimarea pentru acest an s-a făcut pe baza a ceea ce s-a întâmplat în 2020 şi 2021, ani de pandemie, când cererea pentru acest medicament a fost extrem de mică, tocmai pentru că, din cauza restricţiilor, nu au mai existat multe cazuri de îmbolnăvire cu gripă A, dar şi cu alte virusuri.
Valul de infecții respiratorii – gripă, viroze și infecții cu SARS-CoV2 – a făcut neîncăpătoare, în aceste zile, cabinetele medicilor de familie și camerele de gardă ale spitalelor de boli infecțioase. La Institutul Matei Balș din Capitală, spitalul numărul 1 de boli infecțioase din țară, media zilnică a ajuns la 250 de persoane care se prezintă la camera de gardă, în condițiile în care, în vârf pandemic, ea era de 300 de persoane, a declarat pentru HotNews.ro dr. Adrian Marinescu, medic primar infecționist și directorul medical al spitalului.
Numărul de viroze crește rapid / Posibilă epidemie de gripă
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a mai precizat că ne aflăm în a treia săptămână în care numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia cazurilor de gripă diagnosticate depăşeşte 10%, precizând că în aceste condiții am putea vorbi despre o posibilă epidemie de gripă.
- „Ne aflăm într-un context în care numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia de cazuri de gripă care sunt diagnosticate depăşeşte 10%. Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi implicit de cazuri de gripă, iar procedura care este stabilită de Centrul European al Corpului de Control al Bolilor este ca în această situaţie, după o creştere de trei săptămâni consecutive să putem să discutăm despre o epidemie de gripă, iar la o epidemie de gripă, în mod evident, când se manifestă, două, trei săptămâni, valul acesta epidemic, limitarea accesului în spital şi utilizarea de echipament de protecţie pentru personalul medical, mă refer în primul rând la mască şi mănuşi, de asemenea, igiena riguroasă a mâinilor, atât pentru personal, cât şi pentru vizitatori şi pentru pacienţi, pentru reducerea transmiterii trebuie să intre în funcţiune.
- Noi am avut doi ani consecutiv fără viroze, fără gripă, pentru că circulaţia virusurilor a fost mult redusă de măsurile luate faţă de pandemia COVID. Acum ne aflăm în situaţia unei recrudescenţe a numărului de cazuri, iar instituirea măsurilor pentru o manifestare epidemică a gripei, care anul acesta este decalată faţă de sezoanele care erau cu 4-5-6 ani, cam cu 3-4 săptămâni, adică a apărut cu 3-4 săptămâni mai repede, circulaţia a fost mai rapidă”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Rafila a mai precizat când vom ști dacă în România este epidemie de gripă.
- „O să ştim la sfârşitul acestei săptămâni sau cel mai probabil luni, după ce o să putem să analizăm toate datele care vin din ţară. Noi avem un sistem de supraveghere a gripei la nivel naţional. El practic adună toate cazurile de viroze respiratorii, dar individualizează cazurile de gripă, fie din punct de vedere clinic sau diagnosticate.
- Dacă procentul celor care sunt confirmate de laborator depăşeşte 10%, procentul din testele care se fac, pe de o parte şi, pe de altă parte, există o creştere săptămânală de 20%, săptămâni consecutive, atunci putem să discutăm de o epidemie de gripă”, a mai spus Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila a mai fost întrebat, marţi, la Prima News, despre eventuala suspendare a programului de vizite în spitale în contextul cazurilor numeroase de viroze şi de gripă.
„Nu ministerul suspendă programul de vizite. E abordarea aceasta că ministerul trebuie să rezolve toate aceste probleme la nivelul fiecărei unităţi sanitare. Am făcut un ordin de ministru, dar dacă îl citiţi cu atenţie o să vedeţi că există o responsabilitate a fiecărui manager şi e normal să fie aşa, pentru că el răspunde de acea unitate sanitară şi de siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, a afirmat Rafila.
Citește și: