VIDEO Vietnamezi filmați când săpau pe un câmp din Timișoara în căutare de popândăi pentru a-i mânca – sesizare la Poliție
Mai mulți cetăţeni vietnamezi, cel mai probabil muncitori, au fost fotografiaţi în timp ce săpau pe un câmp din Timişoara în căutare de popândăi, animale protejate de lege, pentru a-i mânca, potrivit unei asociații de protecție a animalelor. Poliţia a început o anchetă.
Grupul de vietnamezi a fost observat de doi fotografi în apropierea platformei industriale din zona Şag-Freidorf, din sudul oraşului Timişoara, după ce au săpat mai multe gropi şi ar fi reuşit să prindă câteva exemplare de popândăi pe care le-au pus în bidoane de plastic, scrie News.ro.
Fotografiile au ajuns la Asociaţia pentru Susţinerea, Promovarea şi Aplicarea Drepturilor Animalelor (A.S.P.A.D.A.), iar asociaţia a sesizat atât Poliţia, cât şi Garda de Mediu, deoarece popândăii sunt specie protejată.
- „Solicităm respectuos anchetarea săvârşirii unor acte de cruzime şi rele tratamente împotriva animalelor, uciderea cu intenţie şi fără drept, braconaj a unor specii protejate de lege cuprinse în Anexă 4A Specii de interes comunitar, Specii de animale şi de plante care necesită o protecţie strictă la O.G. 57/2007 specia Popândău (Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popandau, Suită). Menţionăm că am anunţat şi Garda de Mediu Timiş.
- În fapt, în data de 26.03.2023 am primit un mesaj pe mesageria asociaţiei de la fotografi care au surprins, fotografiind în zonă, în mai multe rânduri, un grup de vietnamezi care prindeau popândăii pentru a-i consuma. Din informaţiile pe care le deţin, o comunitate de vietnamezi ar fi în proximitatea Fabricii de Zahăr”, se arată în denunţul penal depus de Anamaira Varga Manolea, preşedinte al asociaţiei.
Agenţii de la Poliţia Animalelor au început cercetările.
- „La data de 28 martie 2023, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a fost înregistrată o sesizare ce priveşte acte de braconaj a unor specii protejate de lege. Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.
Popândăul este un mic mamifer care trăieşte şi pe teritoriul României şi este una dintre speciile protejate prin lege.
(FOTO: Dreamstime.com)