Sari direct la conținut

Surse din GSP explică ce motive ar fi în spatele deciziei de închidere a ediției print a cotidianului de sport. Ringier spune că e doar o „restructurare strategică”

HotNews.ro
Ultimul număr al Gazetei Sporturilor pe print, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Ultimul număr al Gazetei Sporturilor pe print, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

În urma deciziei închiderii ediției de print a Gazetei Sporturilor (GSP), HotNews.ro a încercat să afle care au fost evenimentele premergătoare acestui eveniment. Anunțul făcut astăzi vine după mai multe episoade în care redacția GSP a refuzat imixtiunea comercialului în editorial.

UPDATE: Reprezentanții Ringier AC au răspuns doar la o parte dintr-o întrebare formulată, de HotNews.ro, în mailul trimis lui Stilian Shishkov.

Mai exact, grupul media ne-a explicat că „afirmația potrivit căreia «viitorul publicației Gazeta Sporturilor pare incert» este total neadevărată, la fel ca alte informații false care au circulat în ultimele săptămâni, fără dovezi clare, referitoare la GSP, Ringier, RSMG etc. Cu atât mai mult în contextul în care a fost anunțată schimbarea de direcție strategică a GSP către o etapă exclusiv digitală și un acord cu SNTV”.

  • „Din informațiile publicate astăzi în presă este clar de ce s-a luat decizia de închidere a ediției print a Gazetei Sporturilor. Decizia vine ca reacție la vânzările în scădere a ediției print, costurile mare de tipărire și trendurile în continuă schimbare din industria media, așa cum e menționat și în raportul Reuters Institute. După cum înțelegem, HotNews.ro este tot o publicație online.
  • În plus, GSP.ro are niște statistici impresionante legate de prezența în online, cu 65 de milioane de reacții, 20 de milioane de vizitatori și patru milioane de utilizatori unici pe lună, lucru care arată către un viitor înfloritor al redacției GSP”.

Cei de la Ringier nu au răspuns la întrebările legate de o posibilă viitoare asociere între GSP.ro și BGAA sau despre felul în care ar afecta acest lucru independența jurnaliștilor.

Știrea inițială:Ediția de print a Gazetei Sporturilor a fost închisă peste noapte, după aproape un secol de existență neîntreruptă. Anunțul a fost făcut public de către jurnaliștii GSP, care spun că au aflat astăzi, pe la prânz, de această decizie.

Ringier a transmis angajaților, pe e-mail, că renunță la 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator, Cătălin Tolontan. După ce aceste lucruri au fost făcute publice, am încercat să luăm legătura cu surse din interiorul redacției care ne-au explicat cum s-a ajuns în acest punct.

„După plecarea lui Țepelin (n.r.- fostul redactor șef al GSP), n-au mai fost alte episoade. În ultimul an au fost însă mult mai multe”.

Decizia închiderii ediției tipărite GSP și concedierii lui Tolontan vine la trei luni după înlăturarea lui Mihnea Vasiliu, CEO Ringier România, și la o lună de la îndepărtarea redactorului șef Cătălin Țepelin. În urma acestui eveniment, 95 de ziariști au denunțat imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.

„Ni s-a cerut să scriem numele competițiilor finanțate de casele de pariuri”, explică surse din redacție. „Cu alte cuvinte, să nu scriem «campionat» sau «prima divizie», ci să scriem «Superbet» , că așa se numește prima divizie de fotbal din România. Tot timpul (n.r. – prima divizie se numește Superliga)”.

Jurnaliștii spun că au refuzat această decizie și au cerut conducerii libertate editorială și o separare clară între editorial și comercial. „Voi spuneți mândri că există 100% separare între editorial și comercial, dar asta este pentru mine «a big problem»”, a fost răspunsul primit din partea lui Stilian Shishkov, cel care reprezintă acționariatul bulgar al Gazetei Sporturilor, potrivit surselor din redacție.

Shishkov este membru fondator al unei asociații a industriei de pariuri, a scris G4Media. Este vorba despre Bulgarian Association of Gambling (BGAA), un grup de lobby pentru industria de pariuri, din care face parte și cel mai mare site de sport din Bulgaria – Sportal.bg.

„Tot timpul ni s-a spus că acela e modelul. Acum ni se confirmă că începe o eră nouă, bazată pe acest model”, continuă sursele citate. „Dar pentru noi acesta este un conflict de interese evident. Același lucru vor să-l facă și în România. Noi ne opunem acestor mișcări. Ei ne-au cerut să facem aceste asociații”.

Un alt exemplu de refuz a fost legat de „jurnaliștii sportivi care sunt influenceri pentru casele de pariuri. Nu-i niciun secret, că apar în spoturi. Casele de pariuri i-au cerut lui Țepelin să-i lase pe jurnaliștii respectivi (n.r.: să scrie), pentru că sunt mai cunoscuți”.

Cât despre motivul financiar invocat de către Ringier pentru închiderea ediției de print și renunțarea la cele 9 posturi, în interiorul redacției GSP nu au fost niciodată discuții despre lipsa de bani, mai spun sursele din redacție.

Contactat de HotNews.ro, Stilian Shishkov nu a răspuns la telefon și nici la întrebările trimise pe mail, legate de o posibilă asociere a Gazetei Sporturilor cu BGAA. Dacă ne va răspunde, vom reveni cu punctul lui de vedere.

După concedierea lui Cătălin Țepelin, Grupul Ringier a declarat, într-un comunicat de presă, că „decizia în ceea ce îl priveşte pe Cătălin Ţepelin este una pur managerială şi operaţională”.

De asemenea, Ringier a adăugat că recunoaște „că momentul în care a fost luată această decizie, în contextul discuţiilor în curs de desfăşurare despre libertatea şi independenţa editorială, poate duce la neînţelegeri. Cu toate acestea, este important să subliniem faptul că aceste două probleme nu sunt legate”.

Referitor la decizia închiderii printului, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, spune că „a decis să întreprindă o restructurare strategică”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro