Precizări de la Vatican: Papa Francisc suferă de o inflamație pulmonară, starea sa este „bună și stabilă"
Papa Francisc, care suferă de o inflamație pulmonară, se află într-o stare „bună și stabilă”, primește un tratament cu antibiotice pe cale intravenoasă, și își va limita activitățile în următoarele zile pentru a-și conserva forțele, a anunțat luni Vaticanul, potrivit Reuters.
Purtătorul de cuvânt Matteo Bruni a precizat într-un comunicat că o tomografie computerizată efectuată sâmbătă la un spital din Roma a exclus pneumonia, dar a detectat o inflamație la plămâni care i-a provocat dificultăți de respirație.
„Starea papei este bună și stabilă, nu are febră și starea sa respiratorie se îmbunătățește decisiv”, a spus Bruni.
„Pentru a ușura recuperarea stării de sănătate a papei, unele angajamente importante care erau programate pentru aceste zile au fost amânate pentru ca el să își poată dedica timpul și energia (recuperării)”, a afirmat acesta.
Bruni a adăugat că Francisc va continua să îndeplinească sarcini „mai ușoare”, instituționale, dacă starea sa de sănătate o va permite.
O parte a unuia dintre plămânii papei a fost extirpată când Francisc era tânăr, în Argentina, țara sa natală.
Francisc ar urma să se deplaseze vineri la Dubai pentru a participa la conferința ONU privind schimbările climatice. Comunicatul Vaticanului nu a făcut nicio precizare cu privire la această călătorie.