Sari direct la conținut

Cine a reprezentat Statul român în dosarul Roșia Montană / Componența Tribunalului și arbitrii / Ce au susținut părțile la proces

HotNews.ro
Avocatul Crenguța Leaua, Foto: Agerpres (editat)
Avocatul Crenguța Leaua, Foto: Agerpres (editat)

Reprezentarea juridică a României în dosarul Roșia Montană a fost asigurată de consorţiul format din societăţile de avocatură Lalive Avocats (Elveţia) şi SCA Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu (România). Tribunalul arbitral a fost constituit din trei membri cu experienţă internaţională, respectiv un elveţian, un argentinian şi un australiano-elveţian.

Aceeași casă de avocatură din România a mai reprezentat cu succes Statul în procesul intentat de frații Ioan și Viorel Micula, în care aceștia cereau statului român despăgubiri de 9 miliarde de lei.

  • Tribunalul internațional de arbitraj de la Washington a respins în martie 2020 solicitarea fraților Micula, aceștia au cerut anularea deciziei, iar printr-o decizie din 4 ianuarie Comitetul ad-hoc de anulare constituit sub auspiciile Centrului internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții (ICSID) de pe lângă Banca Mondială a respins cererea de anulare formulată de frații Micula.

De asemenea, aceeași firmă de avocatură a reprezentat producătorul de energie Hidroelectrica care, la Tribunalul Arbitral constituit la Berna, în Elveţia, a dat câştig de cauză companiei în arbitrajul cu traderul Energy Financing Team (EFT) AG.

Componența Tribunalului și arbitrii

În dosarul Roșia Montană, președintele Tribunalului a fost (până în 2018) Teresa CHENG (naționalitate chineză).

Arbitrii au fost: Horacio A. GRIGERA NAÓN (Argentinian) – Numit de către Gabriel Resources și Zachary DOUGLAS (australian) – numit de pârât(i)

În 5 aprilie 2018, președintele Tribunalului devine Pierre TERCIER (elvețian) numit în urma demisiei Teresa CHENG

Detalii din proces: Tribunalul a respins argumentul Gabriel Resources că România ar fi încălcat două tratate bilaterale de investiții

UPDATE: Casa de avocatură LDDP a transmis sâmbătă seară un comunicat în care oferă detalii despre hotărârea arbitrală de vineri în cazul Gabriel Resources v. România:

  • „În dosarul Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) c. România (ICSID Cazul nr. ARB/15/31) Tribunalul Arbitral a pronunțat Hotărârea Arbitrală în data de 8 martie 2024.
  • Printr-o decizie luată cu majoritate, tribunalul a respins toate pretențiile reclamanților pe fond și a acordat o parte substanțială din costurile de arbitraj ale României.
  • Tribunalul a fost compus din Prof. Pierre Tercier (președintele Tribunalului), Dr. Horacio A. Grigera Naón și Prof. Zachary Douglas.
  • Această decizie pune capăt procedurii arbitrale care a fost inițiată de Gabriel Resources în iulie 2015.
  • Pe parcursul arbitrajului, părțile au făcut schimb de peste 25 de memorandumuri și au participat la două audieri principale, una între 2 și 13 decembrie 2019, care a avut ca obiect răspunderea, și una între 28 septembrie și 4 octombrie 2020, care s-a concentrat pe aspecte tehnice și de cuantum”.

Potrivit firmei de avocatură, Gabriel Resources a reclamat că România ar fi încălcat două tratate bilaterale de investiții, precum și „obligația de a nu expropria investițiile fără despăgubiri”. Tribunalul a respins cererea Gabriel Resources, iar apoi nu a mai procedat la examinarea argumentelor părților cu privire la cuantumul daunelor.

  • „Gabriel Resources a susținut în cadrul arbitrajului că România a încălcat tratatul bilateral de investiții Canada-România și tratatul bilateral de investiții Regatul Unit-România, inclusiv obligația de a nu expropria investițiile fără despăgubiri. Gabriel Resources a solicitat în total aproximativ 6,7 miliarde USD, inclusiv dobânzi.
  • Ca răspuns, România a susținut că Roșia Montană Gold Corporation, consorțiul dintre Gabriel Resources și compania de stat românească Minvest, nu a reușit să îndeplinească cerințele de autorizare, în mare parte ca urmare a faptului că nu a reușit să obțină o licență socială pentru proiectul minier.
  • Tribunalul a luat în considerare numeroasele provocări de mediu, sociale, culturale și economice cu care s-a confruntat proiectul minier, constatând că autoritățile române și-au îndeplinit „mandatul de reglementare cât de bine au putut în aceste circumstanțe dificile”.
  • După ce a respins cererea Gabriel Resources că România ar fi încălcat cele două tratate bilaterale de investiții, tribunalul nu a procedat la examinarea argumentelor părților cu privire la cuantumul daunelor”.

Hotărârea Arbitrală va fi publicată pe site-ul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții de pe lângă Banca Mondială (ICSID/CIRDI) odată ce informațiile confidențiale sunt anonimizate în hotărâre, precizează firma de avocatură.

Cine a reprezentat Statul român

Potrivit sursei citate, România a fost reprezentată în arbitraj de consorțiul LALIVE și Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP).

  • Echipa LALIVE a fost condusă de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Lorraine de Germiny și Noradèle Radjai. Alți membri ai echipei au fost Christophe Guibert de Bruet, David Bonifacio, Emilie McConaughey și Baptiste Rigaudeau.
  • Echipa LDDP a fost condusă de Crenguta Leaua și i-a inclus pe Stefan Deaconu, Andreea Simulescu, Liliana Deaconescu, Andra Soare-Filatov, Corina Tanase, Aurora Damcali, Marius Grigorescu și Raluca Popa. Echipa a mai inclus, temporar, și pe Mihaela Maravela și Andreea Piturca”.

Comunicatul mai menționează că LALIVE și LDDP au obținut anterior pentru România victorii în cinci alte arbitraje privind investițiile străine, inclusiv Rompetrol împotriva României și Micula et al. împotriva României, în care au fost respinse pretenții de peste 3 miliarde de euro împotriva României.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro