Sari direct la conținut

Procesul de corupție al fostei deputate PSD Andreea Cosma va fi rejudecat de la zero, după nouă ani în care s-a plimbat între instanțe

HotNews.ro
Andreea Cosma, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Andreea Cosma, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat joi decizia Curţii de Apel Ploieşti prin care fosta deputată PSD Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, scăpase, prin prescrierea faptelor, de o condamnare de patru ani de închisoare în dosarul de corupţie „Ciuperceasca”.

„Admite apelurile declarate de DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, de apelanta parte civilă SC Plopeni Industrial Parc SA şi de apelanţii intimaţi inculpaţi Anghel Florin Serghei, Cornea Dănuţ Marcel şi Cosma Andreea Oana împotriva sentinţei penale nr. 33 din 5 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti. Desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Ploieşti”, se arată în soluţia judecătorilor instanței supreme, conform Agerpres.

Dosarul fostei deputate PSD Andreea Cosma se plimbă de 9 ani între instanțe

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procesul să fie reluat de la zero, în condiţiile în care dosarul deja se plimbă între instanţe de nouă ani, iar infracţiunile săvârşite de inculpaţi sunt din anul 2008.

Astfel, dosarul a fost trimis de DNA în decembrie 2015 la instanţa supremă, iar în 2018 Andreea Cosma a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, acceaşi pedeapsă primind şi Florin Anghel, fost deputat PDL şi fost preşedinte al CJ Prahova, precum şi Dănuţ Cornea, fost preşedinte al CA al SC Plopeni Industrial Parc SA.

Ulterior, în iunie 2020, un complet de 5 judecători de la instanţa supremă a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza la rejudecare, pentru ca în ianuarie 2021 dosarul să fie mutat la Curtea de Apel Ploieşti.

În aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că faptele s-au prescris, iar inculpaţii nu mai pot fi traşi la răspundere, dar a hotărât ca cei acuzaţi să plătească suma de 1.138.937 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a înstrăinării bunurilor imobile din cadrul activului „Ciuperceasca”.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce Andreei Cosma

În decembrie 2015, DNA a trimis-o în judecată pe Andreea Cosma, la data faptei notar public, pentru complicitate la abuz în serviciu, alături de Florin Anghel şi Dănuţ Cornea, acuzaţi de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în anul 2007, „Cazarma 1375 Ciuperceasca”, situată în judeţul Prahova, era parte a SC Plopeni Industrial Parc SA, agent economic cu capital integral de stat având ca unic acţionar Consiliul Judeţean Prahova. Cazarma avea o suprafaţă totală de 402.412 mp, din care 388.245 mp teren fără construcţii – pădure şi 14.166,53 mp teren cu construcţii.

Procurorii arată că în anul 2008 Dănuţ Cornea şi-a încălcat atribuţiile care îi reveneau în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al parcului industrial, în sensul că a semnat nouă contracte de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat loturi din „Ciuperceasca”, fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfăşurarea unei licitaţii publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acţionarilor mandatată special de Consiliul Judeţean şi fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operaţiunea economică de la controlul de legalitate şi regularitate şi în baza unei procuri emise cu depăşirea competenţelor şi cu încălcarea dispoziţiilor legale.

„Pentru aceasta, inculpatul Cornea Dănuţ a fost determinat de către inculpatul Anghel Florin Serghei, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova de la acea dată, care, cu depăşirea competenţelor legale, a emis o procură autentificată, prin care Cornea Dănuţ Marcel era împuternicit să vândă integral activul ‘Cazarma 1375 – Ciuperceasca’ către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime, care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, aşa cum era prevăzut în procedurile legale”, spune DNA.

Procurorii mai spun că Dănuţ Cornea şi Florin Anghel au beneficiat de ajutorul Andreei Cosma, care a acceptat să autentifice contractele de vânzare-cumpărare prin care SC Plopeni Industrial Parc SA a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul „Ciuperceasca”.

Conform DNA, înstrăinarea s-a făcut „fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare „Valori de piaţă-etalon minim informativ” practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008”.

Astfel, prejudiciul cauzat prin vânzarea activului „Ciuperceasca” este în sumă de 17.603.853 lei, reprezentând diferenţa între valoarea de preluare a bunurilor vândute şi preţul vânzării.

Totodată, activităţile menţionate au dus la obţinerea unor foloase necuvenite de către reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, care au achiziţionat diverse părţi ale activului menţionat la valori sub preţul de piaţă practicat în perioada respectivă.

De asemenea, procurorii afirmă că, în perioada decembrie 2005 – iulie 2008, Dănuţ Cornea a prejudiciat SC Plopeni Industrial Parc SA prin semnarea unor contracte.

Prejudiciul total produs în dauna SC Plopeni Industrial Parc SA, potrivit DNA, este de 18.694.990 lei, sumă în care este inclus prejudiciul cauzat prin vânzarea activului „Ciuperceasca”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro