Sari direct la conținut

Kaufland: „Peste 85% din articolele alimentare listate sunt de proveniență locală”. Ce nu pun, însă, în magazine

HotNews.ro
Magazin Kaufland , Foto: Gabriel Petrescu | Dreamstime.com
Magazin Kaufland , Foto: Gabriel Petrescu | Dreamstime.com

În dezbaterea producători locali – marile rețele, care a ajuns și în Parlament, retailerii au vorbit mai puțin în spațiul public. Reprezentant al Kaufland, Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs explică și problemele retailerilor. El insistă pe ideea că sunt situații în care refuzul la listare sau delistarea unor produse se face pentru că, pur și simplu, e o formă de protejare a consumatorilor în fața unor situații concrete: ambalaje proaste, lipsuri la gramaj, termen de expirare prea scurt…

O serie de producători locali s-au plâns de modul în care produsele lor sunt delistate fără explicații. Subiectul a ajuns să fie dezbătut atât în Comisia de abuzuri cât și în cea Economică din Senatul României.

HotNews a solicitat și punctul de vedere al marilor rețele. Despre cum ajungi pe raftul unui mare retailer sau de ce ai putea fi delistat, care este ponderea furnizorilor locali în totalul furnizorilor cu care lucrează sau dacă sunt diferențe între modul de lucru din România față de alte țări, am stat de vorbă cu Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.

Valer Hancaș. Sursă foto: Kaufland Romania

Din 3.200 de furnizori, 2.500 sunt firme din România

Rep: Care este ponderea producătorilor locali/total producători cu care Kaufland lucrează în România, respectiv în alte țări în care rețeaua operează?

Valer Hancaș: „Think global, act local” este un principiu fundamental pentru Kaufland la nivel de grup internațional. În fiecare țară în care operăm, prioritizăm parteneriatele cu producătorii autohtoni și specificul local al produselor, atunci când construim sortimentul. Iar acest fapt se datorează strategiei Kaufland de a oferi clienților branduri locale, pe care le îndrăgesc, calitate și prospețime absolută. Și vrem să creștem odată cu economia locală, având mereu o dezvoltare și viziune pe termen lung.

Valer Hancaș: În România, compania a dezvoltat parteneriate solide cu peste 2.500 de furnizori locali, din totalul de 3.200. Și doar în decursul anului financiar 2023, valoarea achizițiilor făcute de Kaufland de la partenerii locali a depășit 2,83 miliarde euro, reprezentând aproximativ 80% din cheltuielile totale cu furnizorii. Acești bani s-au reîntors în economia națională, susținând dezvoltarea micilor afaceri locale, au generat locuri de muncă în comunitățile locale din toată țara.

În prezent, peste 85% din articolele alimentare listate sunt de proveniență locală, care se livrează prin intermediul platformei logistice Kaufland, adică prin cele două depozite din România. La acest număr se adaugă și alte articole, livrate direct în magazine de către furnizorii locali, prin logistica proprie. În plin sezon, procentul de legume-fructe românești din Kaufland poate ajunge la aproximativ 90%.

Facem eforturi constante pentru a crește ponderea produselor locale din sortiment, iar dacă în 2016, depășisem pragul de 50%, în momentul de față, 85% din alimentele listate la Kaufland sunt din România.

”Există branduri pe care le abordăm noi, însă, de cele mai multe ori, furnizorii sunt cei care deschid dialogul”

Rep: Cum are loc procesul de listare la raft? (vă caută producătorii, îi căutați Dvs, cât durează procesul, care sunt etapele discuțiilor…)

Valer Hancaș: Există branduri pe care le abordăm noi, însă, de cele mai multe ori, furnizorii sunt cei care deschid dialogul, după ce s-au asigurat că îndeplinesc condițiile de livrare obligatorii, cum ar fi utilizarea codurilor EAN, ambalarea și livrarea produselor în baxuri și navete pentru expunerea la raft etc.

După ce aceste condiții sunt îndeplinite, producătorul trimite către noi o ofertă completă, la adresa office@kaufland.ro, împreună cu o serie de mostre, la sediul central. Echipa de achiziții analizează oferta și revine cu feedback către furnizor. Este important de menționat că fiecare etapă necesită timp pentru analiză, însă întotdeauna oferim feedback, indiferent de rezultat.

Dacă se aprobă listarea, furnizorul trebuie să furnizeze documentele necesare, precum și orice certificate sau atestări relevante, în funcție de tipul de produs. După finalizarea procedurilor administrative, furnizorul este listat în sistemul Kaufland și poate începe livrările, fie direct la magazin, fie la depozit, în funcție de categoria de produse.

Există, de asemenea, anumite specificații cu privire la procesul de livrare. Vehiculul utilizat pentru transportul mărfurilor trebuie să fie adecvat pentru rampa de descărcare a magazinului. Transportatorul este responsabil pentru descărcarea și predarea mărfurilor către reprezentantul Kaufland, care se ocupă de recepție. Foarte important este ca numărul de produse livrate să coincidă cu numărul de unități stabilit în sistem, iar cutiile să nu prezinte deteriorări în timpul transportului.

”Niciun brand nu ajunge întâmplător pe rafturile Kaufland”

Rep: Producătorii locali cu care HotNews a discutat spun că pârghiile lor de negociere contractuale sunt aproape zero. Este corectă această opinie?

Valer Hancaș: Fiecare contract, indiferent de mărimea furnizorului sau de cifra de afaceri, este rezultatul unei negocieri bilaterale între furnizor și retailer. Contractul este semnat doar după ce ambele părți convin asupra termenilor. Este abordarea pe care o avem cu oricare dintre furnizorii noștri, de la branduri cunoscute pe tot globul, la micii producători regionali, listați într-un singur magazin. Dacă sunt în portofoliul nostru, categoric au un rol important, pe care noi îl cunoaștem și îl respectăm. Niciun brand nu ajunge întâmplător pe rafturile Kaufland.

Rep: Dacă eu sunt producător de mezeluri de pildă, având 10 sortimente (parizer, cremwursti, tobă, divesre specialități ) cum se decide câte dintre sortimente le listez? (vreau sa inteleg, deoarece unii producatori spun ca din 10 sortimente de multe ori li se listează doar unul sau doua).

Spațiul fizic de expunere și comercializare disponibil în magazin este limitat, prin urmare, nu poate include întotdeauna portofoliul complet al furnizorului

Valer Hancaș: Construim sortimentul pentru a răspunde cât mai bine nevoilor clienților noștri, care pot varia în funcție de regiune, dimensiunea orașului sau nivelul de trai. De aceea, tratăm individual fiecare magazin și ajustăm ușor sortimentul, să poată satisface particularitățile comunității locale.

Spațiul fizic de expunere și comercializare disponibil în magazin este limitat, prin urmare, nu poate include întotdeauna portofoliul complet al furnizorului. De aceea, facem o selecție atentă a produselor, prioritare fiind cele care se aliniază cel mai bine nevoilor și preferințelor clienților noștri.

Rep: În câte magazine se face prima listare? Cum se ajunge la listarea în toată rețeaua?

Valer Hancaș: Listarea se face în funcție de nevoile din sortiment, de capacitatea de producție a furnizorului, de posibilitățile sale logistice și de potențialul produselor. Avem flexibilitatea necesară pentru a gestiona colaborări cu furnizori care livrează local la unul sau mai multe magazine, în cazul în care capacitatea lor de producție nu permite acoperirea unui număr mai mare de magazine. De asemenea, livrarea se poate face către unul sau ambele depozite centrale pe care Kaufland le gestionează în România.

Rep: Care sunt problemele cele mai frecvente pe care le întâmpină producătorii români atunci când vor să ajungă pe rafturile marilor rețele (eventual exemple generice de categorii de produse respinse?)

Ce se refuză în magazin

Valer Hancaș: Un articol poate fi refuzat la listare, spre exemplu, dacă nu există cerere pentru acel articol în sortiment sau pentru gramajul respectiv, raportul calitate-preț nu este optim, ambalajul nu este corespunzător, nu are etichetă cu cod de bare, are un termen de valabilitate extrem de scurt sau nu poate fi gestionat corespunzător pe lanțul de aprovizionare etc.

Când există astfel de situații, discutăm de fiecare dată cu furnizorii, iar uneori găsim soluții pentru ca articolul să poată fi listat.

Rep: Care este argumentul pentru care delistările sunt aproape unilateral decise iar explicatiile lipsesc?

Valer Hancaș: La Kaufland, ne dorim să construim un sortiment optim pentru clienții noștri, iar spațiul disponibil fizic în magazin să fie gestionat eficient din punct de vedere economic. Sortimentul este în permanentă adaptare, pentru că apar mereu produse noi, tendințe care promovează un anumit produs, iar nevoile clienților evoluează sau se schimbă brusc și radical, în anumite contexte, cum a fost pandemia. Comunicăm constant cu furnizorii noștri cu privire la această dinamică, iar în situațiile în care suntem nevoiți în mod constant să reducem prețul de raft pentru a ne asigura că vindem un produs în termenul său de valabilitate, ajungem la decizia firească de a delista articolul respectiv.

”Mecanismul de lucru este, în principiu, același pentru fiecare țară în care operăm”

Rep: Este mecanismul de lucru (achiziții produse, mod de listare/delistare) diferit în România față de alte țări în care rețeaua Dvs operează?

Valer Hancaș: Mecanismul de lucru este, în principiu, același pentru fiecare țară în care operăm, inclusiv în România, singurele diferențe fiind la nivel de sortiment, care este adaptat specificului local.

Direcția strategică în fiecare țară este să dezvoltăm în mod activ și să consolidăm parteneriatele locale, pentru a răspunde cât mai bine cererii, trendurilor și culturii specifice fiecărei țări. Ne străduim constant să creștem ponderea produselor locale în sortimentul nostru, oferind clienților noștri produse proaspete, de calitate și adaptate gusturilor tradiționale.

Foto principală: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro