Sari direct la conținut

Zece medici israelieni ajuta la tratarea copiilor arsi in incendiul de la Maternitatea Giulesti

HotNews.ro

O echipa de zece medici israelieni a ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitala pentru a-i ajuta pe bebelusii raniti in incendiul de la Maternitatea Giulesti, a declarat directorul general al Administratiei Spitalelor Bucuresti, Marius Savu, citat de Mediafax. Site-ul de stiri Ynetnews.com scria marti ca medici de la Spitalul Sheba din Tel Hashomer vor veni in Romania pentru a ajuta victimele exploziei de la maternitatea Giulesti. Dupa ce vor evalua situatia, medici israelieni vor decide daca sa aduca victimele in Israel pentru tratament.

Savu a spus ca medicii israelieni au fost invitati de catre Primaria Capitalei pentru a ajuta echipa medicala de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” in cazul bebelusilor arsi: „Echipa medicala a sosit pentru a doua opinie. Mi se pare corect sa-i ajutam pe medicii romani. Stim ca echipa profesorului Enescu este foarte buna. Medicii pe care i-am invitat vor conlucra cu profesorul Enescu”.

Doctorul Enescu insa a apus la Realitatea TV ca „medicii israelieni au venit pur si simplu, nu i-a chemat nimeni”.

O explozie a avut loc, luni dupa-amiaza, in sectia de Terapie Intensiva a Maternitatii Giulesti. Patru bebelusi au murit iar alti 7 copii sunt in stare grava, fiind internati la Spitalul Grigore Alexandrescu. Din maternitate au fost evacuate 113 persoane, respectiv 53 de copii si 60 de femei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro