Sari direct la conținut

"Soldatii. Poveste din Ferentari", in competitia Bright Future a Festivalului International de Film de la Rotterdam

HotNews.ro
Soldatii. Poveste din Ferentari, Foto: Poster
Soldatii. Poveste din Ferentari, Foto: Poster

„Soldații. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, a fost selectat în competiția Bright Future a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie – 4 februarie. Filmul, o coproducție România – Serbia, va concura cu 47 de pelicule din țări ca Statele Unite, Germania, Suedia și Franța pentru premiul în valoare de 10.000 de euro al secțiunii dedicate tinerilor cineaști.

Lungmetrajul, adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop și apărut la editura Polirom în 2013, va fi lansat în cinematografele românești luna viitoare, pe 2 februarie.

Filmul – care a avut premiera mondială în 2017 în cadrul secțiunii „Discovery” a Festivalului Internațional de Film de la Toronto și pe cea europeană în competiția oficială a Festivalului de la San Sebastián, unde a fost recompensat cu o mențiune specială a juriului Premios Sebastiane – spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.

Pelicula a mai fost selectată în competiții ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik International Film Festival și CPH PIX. În octombrie 2017, ea a fost recompensată cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur.

Presa internațională de specialitate l-a considerat un debut „în forță”, „un excelent moment al cinematografiei românești”. Ziarul El Mundo a titrat că „Soldații. Poveste din Ferentari” este sincer și îndrăzneț. „Contează nu atât de mult partea dură care se vede, ci delicatețea care se intuiește. Aici camera de filmat a lui Mladenovic ridică un univers. Este vorba despre o lume murdară care, așa cum este de imaginat, lasă urme. De neșters”.

Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop, imaginea – de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele – de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj – Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este o producţie Hi Film Productions (România) în coproducţie cu Film House Bas Celik (Serbia) şi Frakas Productions (Belgia), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Film Center Serbia, Ministerul Culturii şi Informaţiei Serbia, Tax Shelter of Belgian Federal Government, Casa Kafka Pictures prin Belfius şi Eurimages. A fost finanţat de Proximus Belgia şi Living Pictures Serbia, dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Cinelink Sarajevo şi cu sprijinul Mobra Film.

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este distribuit la nivel internaţional de Beta Cinema, iar în România, de microFILM.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro