Înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Șerban”, acordată de Conceptual Lab în cadrul TIFF
Au mai rămas zece zile pentru înscrierile la Bursa „Alex. Leo Șerban”, acordată de Conceptual Lab, platformă care oferă și premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Criticii de film, regizorii și scenariștii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivație și descrierile unor proiecte aflate în lucru până pe 25 martie. Condiția principală pentru înscrierea la cea de-a cincea ediție a Bursei este ca ei să aibă vârsta maximă de 35 de ani.
Cineaștii se pot înscrie prin completarea formularului disponibil pe https://bit.ly/2GrU2lS
Câștigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
„M-am format în convingerea că trebuie să întorci societății o parte din ceea ce ai primit. Ca antreprenor sau businessman, nu poți trăi doar în scopul de a reuși profesional, ci ai și datoria de a te pune în serviciul cetății. Asta a fost ceea ce m-a făcut să creez Conceptual Lab, această platformă care își propune să sprijine inițiativele artistice și care anul acesta împlinește patru ani”, declară Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.
Acesta este și cel de-al patrulea an de parteneriat al Conceptual Lab cu Festivalul de Film Transilvania. „Suntem nu doar onorați de asocierea cu această uriașă desfășurare de forțe artistice, ci și bucuroși că putem participa direct, oferind pentru cel de-al treilea an consecutiv premiul de interpretare în cadrul competiției. 2019 reprezintă și cel de-al doilea an în care Conceptual Lab susține acordarea Bursei «Alex Leo Șerban» în cadrul galei TIFF”, a adăugat el.
Inițiată în 2012, de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, bursa însumează un sprijin de 2.500 de euro, dedicat deopotrivă tinerilor regizori, scenariști, jurnaliști și critici de film.
În 2018, bursa a fost acordată regizoarei Eliza Zdru pentru proiectul „Lecția”, aflat acum în plin proces de producție și planificat a fi finalizat până la începutul anului viitor.
Cea de-a 18-a ediție a TIFF va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 31 mai – 9 iunie 2019.