A murit actrița Gina Lollobrigida, legenda cinematografiei din Italia
Actrița Gina Lollobrigida – legendă a cinematografiei italiene – a murit la vârsta de 95 de ani, scrie Reuters, citând agenția de presă ANSA.
„La Lollo”, așa cum este alintată cu afecțiune în Italia, a murit într-o clinică din Roma, a declarat avocata Giulia Citani.
A fost una dintre cele mai cunoscute actriţe din Italia în anii ’50 şi ’60, fiind descrisă drept „cea mai frumoasă femeie din lume”.
Gina Lollobrigida a jucat alături de vedete de la Hollywood precum Humphrey Bogart, Rock Hudson, Burt Lancaster, Tony Curtis și Frank Sinatra.
Sex-simbolul cinematografie italiene s-a născută la Subiaco, la 14 iulie 1927, notează news.ro.
Cariera cinematografică a Ginei Lollobrigida a atins apogeul în anii 1950, cu cele mai faimoase filme ale ei, între care „Beat the Devil” (1952) şi „The Hunchback of Notre Dame” (1956).
Gina Lollobrigida a devenit fotograf și sculptor după ce s-a îndepărtat de lumea filmului.
În septembrie 2022, actriţa, cunoscută unei generaţii sub numele de la Bersagliera, a fost operată de o fractură la femur după ce a căzut în casă.
Cu patru ani în urmă, Lollo ajunsese la spital din cauza unui accident casnic. Cu acea ocazie, actriţa a fost luată în îngrijire de medicii de la Sant’Eugenio, un spital nu departe de vila ei de pe Appia Antica, şi a fost externată câteva zile mai târziu.
În ultimii ani se dedicase artei şi fotografiei. Ea a fost implicată şi în politică, iar în 1999 a candidat fără succes pentru Parlamentul European din partea partidului condus de Romano Prodi. În anii 1970 a reuşit să obţină un interviu în exclusivitate cu fostul lider cubanez Fidel Castro.
În septembrie 2022, ea a eșuat în încercarea de a obține un loc în parlamentul italian pentru un partid politic de stânga la alegerile naționale.