„Copiii de copii”. Numărul fetițelor ajunse mame s-a triplat într-un an / Județele cu cele mai multe mame de nici 15 ani
Peste 2500 de fete având între 11-14 ani au devenit mame în 2021, de peste 3 ori mai multe decât în 2020, arată datele de la Recensământul Populației, publicate de INS.
Acest lucru ne plasează în Europa într-o postură ingrată- circa jumătate din fetițele-mame din Europa provin din România. Iar asta neluând în calcul avorturile care au loc.
Mai jos, numărul mamelor de sub 20 de ani, potrivit datelor de la Recensământul din 2022
Dacă ne uităm la situația pe județe, cei mai mulți „copii de copii” vin pe lume în București, topul fiind continuat de Suceava, Iași și Ilfov. Datele pot fi însă înșelătoare, întrucât în aceste județe și numărul populației este foarte ridicat.
Așa încât am împărțit numărul mamelor cu vârsta de 11-14 ani la totalul populației feminine de 11-14 ani din județele României. Iar clasamentul s-a schimbat radical. Cele mai multe fetițe-mămici (ca pondere în populația feminină din aceeași grupă de vârstă) sunt din Sibiu. Olt, Mehedinți, Covasna și Ilfov sunt următoarele pe listă.