Capitala asigură o cincime din exporturile României, dar și o treime din totalul importurilor. Județele care generează excedente comerciale
Capitala asigură peste 21% din totalul exporturilor României, dar aici intră și o treime din importuri, arată datele Statisticii, consultate de HotNews.ro. În 19 județe exporturile sunt mai mari decât importurile, celelalte generând deficite comerciale care, adunate, formează deficitul comercial agregat al României.
Mai jos, primele 12 județe ca valoare a exporturilor (în mii euro)
Dacă ne uităm la ponderea acestor exporturi în totalul exporturilor vedem că primele 5 judete (București, Timiș, Argeș, Brașov și Ilfov) generează circa jumătate din totalul exporturilor României.
La capitolul importuri, Capitala e campioană
În cifre absolute (mii euro), topul importatorilor arată ca în graficul de mai jos:
Avem însă și județe care sunt pe plus sau care au excedent comercial. Sunt 19 în total, dar în graficul de mai jos le-am trecut pe cele mai relevante, celelalte având excedente foarte mici (aproape invizibile pe grafic).
Principalele grupe de mărfuri exportate de firmele cu sediul social în București au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (24,1%), produse ale regnului vegetal (22,4%), produse minerale (13,2%), produse ale industriei chimice (6,1%), produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun (5,4%), metale comune și articole din acestea (5,1%), vehicule și echipamente auxiliare de transport (3,6%), instrumente și aparatură optică (2,9%), materiale textile și articole din acestea (2,5%), încălțăminte, pălării, umbrele (1,8%), aceste zece grupe deținând o pondere de 87,1% din exportul firmelor bucureștene.
La import concentrarea este și mai mare; astfel, firmele cu sediul social în Municipiul București au înregistrat o valoare de 40,2 miliarde euro, deținând o pondere de 32,93% din importul României în anul 2023, reprezentând o majorare cu 0,69 puncte procentuale, față de 2022.
Ca structură a mărfurilor importate de firmele cu sediul social în București, principalele grupe care se regăsesc în statistica perioadei analizate au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (23,7%), produse ale industriei chimice (16,8%), vehicule, aeronave, vase și echipamente de transport (8,7%), produse minerale (8,6%), produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun (7,5%), metale comune și articole din acestea (6%), materiale textile și articole din aceastea (5,2%), care au deținut o pondere de 76,5% din importul firmelor bucureștene, arată un comunicat al Camerei de Comerț București.
Agregând datele de mai sus rezultă că firmele bucureștene au derulat în anul 2023, operațiuni de comerț internațional cu mărfuri în valoare de 59,8 miliarde euro, reprezentând 27,8% din comerțul exterior al țării noastre. Pe locul 2 s-a situat județul Timiș cu o pondere de 8,3%, iar pe 3 județul Ilfov cu 7,5%.
Sursa foto: Mr.siwabud Veerapaisarn | Dreamstime.com